Autorul ascuns

Bună ziua tuturor,

Mă numesc Ylva şi sunt traducătoare. Traduc din engleză în suedeză, mai ales ficţiune, de preferinţă science-fiction şi cu predilecţie fantasy – specia care a devenit nişa mea încă de la a doua mea încercare de îmbrăţişa meseria de traducător, în anul 1978.

A doua încercare despre care vorbesc a fost The Sword of Rhiannon (Sabia lui Rhiannon), de Leigh Brackett şi cred că traducerea mea a avut parte de o recenzie blândă. Prima încercare a fost un dezastru şi mă simt foarte uşurată că foarte puţini dintre voi vor avea ocazia s-o citească. E destul să spun că majoritatea ziarelor importante din Suedia au publicat recenzii despre ea şi că cel mai blând cuvânt pe care l-au tipărit a fost, din câte îmi amintesc, „bizară”.

Verbul „a traduce” provine (tocmai am verificat) din participiul translatus al verbului latinesc transferre, care înseamnă „a duce, a muta”. Echivalentul franţuzesc al meseriei mele este „traduire”, provenit tot din latină, şi cu înţeles similar: „a conduce sau a duce”. În limba mea maternă sunt översättare, termen care înseamnă, literal, „cineva care amână”. Asta mi se pare ciudat chiar şi mie, iar suedezii, se ştie, se distrează pe seama acestui cuvânt.

Aşadar, ceea ce facem noi, traducătorii, este să mutăm ceva dintr-un loc într-altul. Şi o facem într-un sens cât se poate de restrâns şi de specific: luăm conţinutul unui text scris într-o anumită limbă şi îl transpunem în alta. S-ar putea spune că prestăm un fel de serviciu de livrare literar, dacă vreţi.

Fac munca aceasta de peste 35 de ani. Am tradus în jur de 130 de cărţi – sincer, le-am pierdut şirul. Am răspuns la multe întrebări despre talentul şi iscusinţa necesare unui traducător şi m-am gândit la ele nu o dată.

„Aha, traduci din engleză? Înseamnă că ştii engleză foarte bine.”

Sper că ştiu engleză destul de bine ca să înţeleg nu doar cuvintele, ci şi nuanţele lor. Să pot distinge breşele de stil deliberate, să pot sesiza echivocurile şi jocurile de cuvinte, să recunosc multe citate din tot felul de surse. Citatele sunt o sursă continuă de îngrijorare. Nu le poţi recunoaşte pe toate, e imposibil. Dar îţi poţi dezvolta ceea ce unii colegi de-ai mei numesc „suspiciometru” – când un fragment de text sună foarte ciudat sau nelalocul lui, suspiciometrul ar trebui, dacă funcţionează bine, să te orienteze imediat spre Google.

„Aha, eşti traducător? Înseamnă că ştii foarte bine nu numai engleza, ci şi suedeza, nu?”

Da, acum ne apropiem mai mult de adevăr. Un traducător bun nu trebuie numai să stăpânească ambele limbi cu care lucrează, ci şi să le poată separa. Poate că în engleză „plouă cu câini şi pisici” (to rain cats and dogs – n.tr.), dar o traducere ad litteram l-ar determina pe cititorul suedez (şi român – n.tr.) să se întrebe de ce cad animale din cer. Un astfel de exemplu evident nu pune probleme, dar altfel stau lucrurile când dai peste exprimări la care te uiţi lung, neştiind dacă reprezintă o expresie neobişnuită, dar acceptată, sau sunt licenţe poetice proprii autorului. Iar prepoziţiile!… Aţi fi uimiţi să aflaţi cât timp din viaţă îşi petrece un traducător luptându-se cu ele!

Totuşi, dacă vrei să fii un traducător bun, trebuie să fii şi foarte flexibil. Actul traducerii literare se aseamănă puţin cu dansul: scriitorul conduce, traducătorul îl urmează. Şi trebuie să-l laşi pe scriitor să fie autoritatea finală a textului.

Vi se pare uşor? Eu nu prea dansez, însă dansează sora mea, fire independentă şi înzestrată. Am ascultat-o, cu interes şi râzând cu gura până la urechi, povestind cât de greu e să lase pe alţii s-o conducă. Cred că la fel e şi când traduci. Dacă ai un partener priceput, e o bucurie să te laşi condusă de el. Dacă e mai bun decât tine, poţi atinge noi culmi şi încheia dansul şi extaziată, şi îmbogăţită spiritual. Dar, cu un partener nepriceput…

Cu un partener nepriceput, faci tot ce poţi să dansezi bine şi speri că nu se uită nimeni îndeaproape la paşii tăi.

Ba mai acoperi şi din greşelile lui. Un personaj care a murit într-o bătălie la mijlocul paginii e viu când ai ajuns la sfârşitul ei? Fă o mică schimbare. Altul ia în mână un cuţit a doua oară, fără să-l fi lăsat jos prima oară? Mai faci o modificare. Propoziţia la care ai ajuns e o bâlbâială, deşi restul textului e limpede ca lumina zilei? Închipuie-ţi că s-a comis o greşeală la corectură şi încearcă să-ţi dai seama ce vrea să spună propoziţia. (Exemplul meu preferat e: „Şi-a acoperit mâinile cu urechile.” Am fost convinsă că nu asta a vrut să spună autorul.)

Există şi momente când a fi un bun partener e o adevărată provocare. Tentaţia nu e niciodată puternică atunci când scriitorul pare neexperimentat, nou în meserie. Atunci faci tot ce poţi ca să-l ajuţi – cu toţii avem dreptul să fim începători. Nu, scriitura deficitară e cea care îl face pe traducător să-şi plece urechea la şoaptele diavolului. Clişeele, exprimările stângace, stilul acela oribil şi perimat de a scrie după formule…

Unul dintre colegii mei este un mare pacifist. A refuzat să traducă scene de luptă din cărţile de acţiune de serie B pe care le-a tradus. În schimb, le-a rezumat astfel: „Şi s-a produs multă agitaţie.”

Un alt coleg de-al meu s-a plictisit de caracterul părtinitor al westernurilor. După ce a tradus câteva, a căzut în extrema cealaltă şi i-a descris pe indieni drept nobili şi inteligenţi, iar pe albi, drept laşi şi mincinoşi.

Iar un altul a tradus trei-patru romane de Barbara Cartland, înainte de a ceda şi el ispitei diavolului. Aşa cum mi-a spus chiar el când am stat de vorbă: „Întotdeauna poţi să traduci un text corect, fără să-l traduci bine.” Ani de zile după aceea, oamenii mergeau la editură şi se rugau să primească un exemplar dintr-o carte anume – pe al lor îl citiseră de atâtea ori, încât se rupseseră toate filele...

Se spune că, atunci când traducătorul şi-a făcut datoria, la lectură nici nu se observă că e vorba de o traducere. La modul ideal, când citeşti o carte tradusă, nici n-ar trebui să te gândeşti că e tradusă.

Însă noi, traducătorii, existăm, oricât de discreţi am fi. Stăm în umbră. Trebuie să luptăm ca să ne apară numele în recenzii şi, de cele mai multe ori, ni se acordă foarte puţină atenţie, cu excepţia cazului în care am făcut o treabă de mântuială.

Dar existăm. Putem lucra un text astfel încât să-l aducem mai aproape de viziunea autorului său. Sau îl putem face ferfeniţă, fără să ne încălcăm contractul. Avem puterea necesară.

Nu uitaţi acest lucru.

Traducere de Antuza Genescu