Contact de gradul paişpe

Un semnal sonor discret, dar insistent precum o insectă declasificată, semnală că liniile de câmp din jurul capsulei-gheretă fuseseră deranjate de ceva. Asta nu-i plăcea de obicei lui Grigore. Patru ore pe zi se chinuia să grebleze linile de câmp, să le întindă la loc când se scămoşau, să le înnoade dacă era cazul — se mai întâmpla, rar ce-i drept, ca vreun cocoloş energetic să se spargă exact între linii — şi să le pretensioneze (prinsese trucul ăsta de la bavarezul tuciuriu pe care-l înlocuise în post) până când, dacă le ciupeai, scoteau un sunet ca la-ul de diapazon. Acum însă, în timp ce ridica privirea spre ecran, mintea lui Grigore era ocupată cu altceva: ce naiba putea fi personaj colectiv de inspiraţie istorică din romanul Statuia, care să aibă opt litere şi să se intersecteze la a şasea, exact la mijloc cu cuvântul magic? Al doilea nivel al alertei sonore, de data asta la fel de discret ca o farfurie casantă scăpată pe podea, îl obligă să iasă de sub vraja integramei şi să înţeleagă sensul mesajului afişat: Mobil exter în tranzit — oportunităţi de contact. Primul gând care se înfiripă din sinapsele lui Grigore fu De ce în schimbul meu?Patru ani, cât stătuseră în post toţi predecesorii săi, unul mai fraier ca altul, că-şi pierduseră timpul studiind pe bani grei nuş’ ce strategii de metacomunicare, mesajul ăsta apăruse numai de cinci ori. Şi niciodată în timpul pauzei de masă. Asta însemna, decretă imediat Grigore, că-şi va prelungi pauza cu dublul timpului pe care-l va pierde cu prostia asta, cu condiţia ca prostia să nu dureze mai mult decât avea nevoie să fiarbă ciorba de fasole, că o pusese deja pe foc. Avea pe undeva un manual de proceduri, îl duplicase pe-al comandantului, când omul încă nu-şi revenise după porţia de răchie-de-bihor pe care i-o servise direct fiartă, că doar nu era să-nveţe ca prostul şase sute şi ceva de reguli. Îl găsi sub placa de zirconit pe care trăiase ceapa. La ultima secţiune, aia cu ce să faci când ai ghinion de neşansă să vină contactul peste tine, scria că mai întâi trebuia determinat punctul radiant. Floare la ureche, ştia tot de la bavarezul tuciuriu că asta făcea automat şi computerul de bord, şi-l convinsese pe Hans să-i facă un şunt, ca să nu-i lase în capsula de întoarcere pe Terra borcanul cu varză murată. Apăsă tasta verde, iar ecranul afişă cuminte: origine aparentă din constelaţia Săgetătorului, mai precis dinspre Epsilon Sagitarii… În momentul acela, Grigore avu o revelaţie: el era Peşte şi ăştia, din Săgetător... Nu era momentul să rişte, aşa că întinse mâna după revista cu integrama, întoarse pagina şi parcurse cu atenţie mărită horoscopul. Adică cum era mai rău, nepotrivire totală. De fapt, nici nu trebuia să se mire, şi cumnatul său, care nu-i mai împrumuta bani sub pretextul că nu-i înapoiase niciodată, era tot Săgetător, şi ăla de-l ciocnise cu aerodina… Uite, scria negru pe alb: el ca Peşte e foarte diplomat, pe când Săgetătorii sunt enervant de direcţi, dovadă că şi ăştia vin direct spre el fără să le pese că se pregătea să ia masa, el — lasă-mă să te las, ăilalţi — cică pasionali, asta ar mai lipsi! Iar dacă ăia erau sexuaţi şi se nimerea să fie pe feminin, a dat de belea: pentru femeia Săgetător, nevoia de afecţiune a bărbatului Peşti e neinteresantă, orice relaţie fiind, hait, marcată de suferinţă, discuţii inutile şi şicane reciproce. Şi pentru ce? El, care n-a făcut răiu la nimeni? Aşa că soluţia nu putea fi decât una singură: deschise fişierul cu procese verbale şi consemnă: În timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit (mai erau trei ore după masă, dar nu strica să fie pregătit pentru când venea schimbul). Iar când pe ecran apăru mesajul Entităţi inteligente propun iniţierea dialogului, Grigore ştiu exact ce are de făcut: intră în rutina compunerului (asta n-o aflase de la bavarezul tuciuriu, o învăţase în armată, de la plutonierul Saşa) şi şterse toată înregistrarea. Poate şi ceva în plus, dar nu mai conta: şuieratul oalei sub presiune anunţa că fasolea se fiersese.