- Pe aici, vă rog. Intrăm în sala Den Lindemar. Acest sculptor straniu, de meserie chimist, a fost puţin cunoscut în timpul vieţii. De altfel, a avut o viaţă scurtă. La 28 de ani dispare lăsând în urma sa doar aceste formidabile statui. La început s-a crezut că îşi înscenase dispariţia, pentru a crea vâlva necesară afirmării sale artistice. În faţă vedeţi statuia unei femei, iar alături o alta, reprezentându-l chiar pe sculptor. Observaţi extraordinara asemănare a statuilor cu realitatea. Uitaţi-vă la acest câine, la acest bătrân. Dacă n-ar fi imobile, am putea crede că avem de-a face cu fiinţe vii. Lindemar a folosit în creaţiile sale materiale şi metode necunoscute. Nu se cunoaşte tehnica folosită de artist, dar dacă ar fi descoperită, în faţa artei s-ar deschide o nouă eră.
Încet, încet, obrajii statuii se colorară. Ochii uscaţi se umeziră. O rază de lună căzu pe ei şi-i făcu să sclipească. Genele tremurară şi pleoapele se mişcară; ochii se închiseră, se deschiseră apoi repede. Se rotiră împrejur. Priviră cealaltă statuie, femeia. Degetele începură să-i tremure. Încet, încet, tremurul se întinse asupra întregului corp. Mişcă mâna, capul.
Obrajii femeii se îmbujorară; se trezea şi ea la viaţă.
- Diana, mă auzi? întrebă el.
Femeia clipi.
- A, auzi, dar nu poţi vorbi. În câteva clipe o să-ţi treacă.
- Nu ţi-e ruşine să apari în faţa mea? ţipă ea deodată şi el tăcu.
- Unde mă aflu?
- Nu ştiu.
- ...
- Ţi-am administrat şi ţie şi mie preparatul meu. Nu ştiu unde ne-au adus cât timp am fost pietrificaţi.
O clipă rămase nemişcată de uimire.
- Spuneai că cei pietrificaţi nu vor fi readuşi la viaţă niciodată...
- Într-adevăr, aşa a fost la început, dar ulterior am perfecţionat reţeta. Cristalele pietrificate obţinute cu ajutorul acestui ultim preparat sunt aşezate într-o anumită ordine şi, după un timp, intră în rezonanţă, ceea ce duce la depietrificare.
- Şi de ce ai făcut asta?
- Ascultă-mă, n-am terminat. Reanimarea nu durează decât maximum o oră, dacă nu se ia o soluţie care anulează efectele preparatului.
- Şi?
- Vom lua soluţia şi ne vom putea lua viaţa de la început.
- Nu!
- Gândeşte-te bine, s-ar putea ca, odată, cineva să ne scape jos şi să ne spargă. Atunci nu vom mai învia niciodată.
- Nu pot.
- Spuneai cândva că mă iubeşti!
- Da. M-am îndrăgostit de tine, de “talentul” tău, de inteligenţa ta, dar atunci când am aflat cum îţi realizezi operele artistice totul s-a întors împotriva ta. În ochii mei eşti un criminal. Nu voi putea să mă uit niciodată în ochii oamenilor.
- Cine ştie cât timp a trecut de când suntem pietrificaţi. Noi am rămas la fel, dar cunoscuţii noştri au murit de mult. Ba poate chiar şi copiii lor. Spune “da” şi vom putea fi fericiţi.
Diana se uită cu dispreţ la el şi-i întoarse spatele.
- Şi acum, unul dintre cei mai stranii sculptori, Den Lindemar. La dispariţia sa, lasă în atelier doar aceste puţine sculpturi. Celebritatea i se datorează atât calităţii deosebite a lucrărilor sale cât şi, poate, misterului dispariţiei lui, care a stârnit vâlvă în acea vreme. De curând, un cercetător a observat o schimbare a poziţiei statuilor. Comunicarea a produs uimire. S-au făcut comparaţii cu fotografii păstrate în arhivă. Şi, într-adevăr, există o uşoară deosebire. Comisia alcătuită în acest scop a hotărât că, pentru elucidarea misterului, este necesară secţionarea unei statui.
Începând de săptămâna viitoare, această parte a muzeului va fi închisă. Sperăm că în curând vă vom putea spune adevărul despre Den Lindemar. o
(Din volumul Povestiri ştiinţifico-fantastice, sub egida Casei de Cultură a Studenţilor, Timişoara, 1972)
Text publicat în:
