Maurice lucra pentru o comandă lansată de o companie de asigurări. Un afiş publicitar pentru “Lucky Star” i se păru o nimica toată. Ca să nu supere pe nimeni, scanase imaginea propriei sale case, deasupra căreia strălucea chiar steluţa cu pricina. “Lucky Star” era una din acele companii care, o dată cu afişul publicitar, îţi face şi comanda pentru o siglă care trebuie să impresioneze. Maurice se inspirase din “Stele” de Escher. Structura concepută de el eliminase acele jivine hidoase, prizoniere ale stelelor lui Escher, în schimb născocise o geometrie care l-ar fi făcut pe Euclid să ceară singur să fie executat. Se lăsă lent pe speteaza înaltă a fotoliului ergo-nomic din faţa consolei. Imaginea de pe monitor mai avea nevoie de un singur retuş, o ultimă sclipire de inventivitate şi Maurice se putea apuca de altceva. Lovi o tastă şi o linie venită parcă de nicăieri uni alte două puncte din structura paradoxului geometric al stelei norocoase. În acel moment, partea de sus a ecranului fu străbătută de un enunţ scurt, aflat într-o limită rezonabilă de economie de cuvinte, ca observaţiile seci şi caustice ale şefului: “ULUITOR! AŢI FORMAT MATRIX STAR. POSIBIL DOAR PE MONITOARE CU O REZOLUŢIE MAI MARE DE 600X500 PIXELI”.
Îşi înăbuşi cu greu o înjurătură şi puse mâna pe telefonul de lângă el.
- Ascultă, ce porcării mi-ai introdus în program? lătră Maurice, cu privirea pe ecranul alungit pe verticală al monitorului “Page Viewer”.
- Nimic, ripostă vocea calmă de la capătul firului. Dacă nu mai colaborăm, nici nu ne sabotăm, clar? Spre binele firmei. Maurice rămase în faţa tonului prelung şi miorlăit al telefonului, fără să poată strecura nici o replică. Puse cu un oftat înveninat telefonul în furcă. “MATRIX STAR ESTE ÎN PLINĂ PERIOADĂ DE ACREŢIE”, citi el un nou anunţ.
“ACTIVAŢI IMAGINEA.”
“Chestia asta am să i-o arăt şi lui Gordius”, hotărî Maurice şi trecu imaginea pe imprimantă. “MULŢUMESC”, citi el pe monitor. Se repezi la imprimantă şi aproape că smulse foaia din interiorul maşinii care-şi pierdu rând pe rând strălucirile roşiatice şi verzi ale ledurilor de control. Imaginea în culori nu surprindea însă nici un cuvânt din poveţele care alergau pe monitorul lui. În schimb, casa era făcută ţăndări de structura imposibilă a lui “Lucky Star”, ca şi cum un avion s-ar fi prăbuşit peste suburbia liniştită, înviorată de peluzele cu gazon atent tuns şi flori ornamentale. Contemplă înfiorat imaginea. “Noroc că sunt asigurat”, se gândi el zâmbind spre simbolul firmei «Lucky Star», “dar nu la voi, prăpădiţilor”. Oricum ar fi luat-o, colaborarea lui cu «Lucky Star» nu i se părea că se desfăşoară sub o zodie prea fericită. Apoi căscă ochii, neplăcut surprins de faptul că pe monitor nu mai era decât textul pe care-l vedea din ce în ce mai puţin inspirat. Bătu pe tastatură: FILE NAME: “LUCKY STAR”. I se răspunse: “NU PUTEŢI FACE APEL LA ACEST TITLU DEOARECE INFORMAŢIA NU EXISTĂ PE HARD DISC-UL DUMNEAVOASTRĂ.”
- Rahat! Munca mea de două zile... scrâşni Maurice, mototolind între degete foaia de hârtie cu ruinele casei sale de pe strada Geneva nr. 347. Aruncase cu un zvâcnet nervos ghemotocul de hârtie pe mocheta de un albastru ca vacanţele vesele din Palma de Majorca. O recuperă şi se strădui s-o netezească, măturând cu pumnul un teanc de dischete de pe pupitru. Apoi puse mâna pe telefon. Aşteptă să-şi audă glasul înregistrat pe banda robotului telefonic de acasă dar în urechi îi răsună anunţul debitat de vocea plictisită şi plată a operatoarei:
- Acest număr nu mai răspunde la apel. Vă rog, sunaţi deranjamentele.
- Bine, dar este numărul meu! explodă Maurice. CLIC. Trânti nervos receptorul. Îşi aşeză din nou privirile pe monitorul încadrat de un chenar albastru, marcat de simboluri operative. Un nou text se alăturase celorlalte: “MATRIX STAR SE VA TRANSFORMA ÎN CURÂND ÎNTR-O GIGANTĂ ROŞIE CU INDICELE DE CULOARE +1,5. ÎNCERCAŢI S-O STABILIZAŢI. SUCCES!” Maurice îşi imagină o tomată enormă tronând peste orizontul câmpiei de la marginea oraşului, crescând şi apoi explodând într-o inundaţie de suc vâscos şi închis la culoare.
- Gigantă roşie, pufni el. Nu-mi place ketchup-ul, adăugă el cu un mormăit. Pe monitor, din toată conversaţia rămăsese doar un semn de întrebare care circula în sus şi în jos cu plictiseala unui peşte de acvariu. Maurice dirijă mouse-ul spre el şi acesta începu să evolueze cu rapiditate izbindu-se de chenar cu un chiţăit caraghios, de personaj din desenele animate cu “blorfii” vineţii din altă galaxie. Îi trebui aproape jumătate de oră să pună mira pe el. Simbolul îngheţă pe ecran şi, în locul lui, apăru un text înscris într-un balon ieşind din gura omului invizibil din benzile desenate: “FELICITĂRI! V-AŢI CÂŞTIGAT DREPTUL DE A PRIMI INSTRUCŢIUNI”. Apăsă pe tasta mouse-ului. “MATRIX STAR APARE ÎN PUNCTUL DE INTERSECŢIE CU UN PREZUMTIV ALINIAMENT CVADRIDIMENSIONAL. RESPECTĂ EVOLUŢIA UNEI STELE CU 3,5 MASE SOLARE. ATENŢIE! DIN ACEST MOMENT VĂ AFLAŢI ÎN CÂMPUL SĂU DE EVENIMENTE! ÎNTREBĂRI?????????????????????”
- Cât cuprinde, oftă Maurice şi ridică receptorul la cel de-al treilea apel telefonic. Era Gordius. Şeful îl invita în birou deoarece Maurice era aşteptat de “nişte domni de la Poliţie”. Întrezări în cuvintele şefului o undă de nemulţumire şi reproş. Ce naiba avea Maurice ăsta cu Poliţia? Droaia de semne de întrebare de pe monitor pulsau parcă într-o nerăbdătoare aşteptare. Se ridică din fotoliu şi, în mai puţin de un minut, aproape că dădu buzna în biroul şefului.
- Da, despre ce este vorba? se proţăpi el în faţa unui căpitan de poliţie care nu părea nici el că se simte în largul său în încăperea sclipind de mobilier nichelat şi gadgeturi cinetice, zornăindu-şi bilele şi cuburile într-o aparentă dezordine de mişcări.
- Casa dumneavoastră din strada Geneva este complet distrusă, domnule, anunţă poliţistul. Maurice îşi curbă sprâncenele. Apoi îşi dădu seama că, de fapt, nu i se spunea o noutate. Văzuse catastrofa cu ochii lui.
- Sper că eşti asigurat, nu? glăsui şeful cu o îngrijorare solemnă şi distantă. Maurice dădu din cap.
- Casa dumneavoastră, continuă poliţistul, a fost distrusă de un... obiect despre care iniţial am crezut că a fost pierdut de un elicopter de transport. Am verificat. Nici un elicopter nu a survolat suburbia, iar obiectul nu seamănă cu pilonii de rezistenţă ai zgârie-norilor din oraş. Celălalt poliţist dădea răbdător din cap, ca şi cum ar fi confirmat drepturile de care se bucura suspectul arestat chiar în acel moment. Maurice se uită întrebător la şef în timp ce-şi manifesta dorinţa de a merge şi el la faţa locului. Gordius înclină aprobator din cap.
- Astăzi ai zi liberă să te ocupi de această... nenorocire, glăsui el. Toată lumea părea în pană de inspiraţie când venea clipa să descrie evenimentul. Cum stai cu “Lucky Star”? mai întrebă el înainte ca Maurice să dispară din birou.
- Aproape că am terminat! strigă el de la uşă. Trecură ca o vijelie pe lângă secretara din anticameră. Fără să vrea, poliţiştii deveniseră la fel de grăbiţi ca şi Maurice.
Se aşezase pe bancheta din spate, în maşina poliţiei. La ieşirea din oraş îi întâmpină un convoi dezordonat de maşini şi camioane, maşini de pompieri care-şi făceau loc cu toate sirenele în funcţie. Toată lumea dădea buzna înapoi în oraş. Multe din vehicule aveau vopseaua arsă şi scorojită. Lângă ei opri altă maşină de poliţie. Prin geamul coborât al portierei, poliţistul de la volan strigă:
- Porcăria aia creşte! E cât un munte acuma şi străluceşte ca o explozie atomică, răcni poliţistul ştergându-şi transpiraţia de pe frunte. Sunt alunecări şi incendii, iar idioţii de la ministerul apărării nu recunosc că ar fi experimentat ceva, continuă poliţistul adăugând şi o înjurătură. Maurice se foi pe banchetă. Maşina avansă încet pe şosea, cel de la volan nefiind hotărât încotro s-o ia, sau poate că aştepta ordinul căpitanului aflat lângă el.
- Vă rog să mă duceţi înapoi la firmă, zise el cu glas scăzut. Între timp, încercase să-şi amintească ce înseamnă o evoluţie normală pentru o stea cu mai mult de 3,5 mase solare. Căpitanul îi studie figura cu o privire atentă şi-l întrebă dacă se simte bine, dacă n-ar vrea mai degrabă să meargă la doctor. Înţelegea starea de şoc. Maurice îşi repetă cererea pe un ton aproape disperat. Maşina se smuci din loc adăugând vaietul sirenei la toată larma din jur. În treacăt, căpitanul observă pe un ton neutru că staţia de radio de la bord nu mai funcţiona.
Când năvăli în biroul său, Maurice gâfâia. Se sprijini cu spatele de uşă. Gordius stătea aşezat pe fotoliul din faţa monitorului stins.
- Este pană de curent, comentă Gordius arătând spre monitor. Şi, în mod ciudat, nici sistemul nostru de sprijin în caz de avarie nu mai funcţionează. Îi dispăruse umbra aceea de compătimire din priviri. Dar înainte ca toate astea să se întâmple, continuă el, am remarcat că-ţi pierdeai timpul cu distracţii personale. Vei fi sancţionat! zise Gordius ridicându-se în picioare.
Maurice îl privi în timp ce şiroaie de transpiraţie îi inundau fruntea şi obrajii, năclăindu-i şi ochii.
- Dom’le, eu n-am avut niciodată o impresie prea grozavă despre intuiţia dumitale, rosti el. Ochii îl usturau şi Gordius părea că dobândise un halo de sfânt în jurul capului. Nu mă distram, adăugă Maurice cu un glas obosit. Era dezgustat. De el, în primul rând. “Asta-i pedeapsa pentru plagiat”, se gândi.
Şeful îi aruncă o privire piezişă.
- Cum nu te jucai? întrebă Gordius venind spre el. Păi ce-i aia, “BLACK HOLE ÎN FORMARE”, făcu el arătând cu un gest neclar spre monitorul stins.
- Sfârşitul! urlă Maurice. Vru să arate pe geam în direcţia unde fusese casa lui, deşi gestul şi-ar fi găsit o direcţie mai bună dacă ar fi vizat monitorul, sau fruntea lui, dar nu mai avu timp. Nici el, nici umilul felah din Egipt sau agitatul broker de la bursa din Zürich. Faţă de ei, jivinele cu aspect de varan ale lui Escher aveau un avantaj: puteau privi în afara gratiilor întortocheate ale stelei.
