Expresia Finală

„Iată însă scrierea care a fost scrisă: Numărat, numărat, cântărit şi împărţit“
Daniel 5:25

 

Generalul Tant O Kraves, comandantul forţelor de invazie jeleziene, se foi nerăbdător în masa de gel protector care umplea incinta de explorare extravehiculară. Pentru pământeni, întregul agregat ar fi părut o combinaţie ciudată de maşină de spălat şi poker mecanic. Braţul multifuncţional, aflat pe partea stângă a incintei de explorare şi luminiţele avertizoarelor contribuiau foarte mult la construirea acestei asemănări ciudate. Generalul Tant şi ofiţerii săi de stat major, aşezaţi în jurul imensei mese de mahon drapată în catifea vişinie din clădirea din beton,  ofereau imaginea nevinovată a unei spălătorii cu program non-stop aşteptându-şi clienţii. Tant era tot mai furios. Nu era deloc obişnuit să aştepte, cu atât mai puţin să aştepte predarea cuiva. Pământul trebuia să fie o pradă lejeră pentru forţele sale, îmbarcate în puzderia de crucişătoare spaţiale plasate pe orbită.
- De ce nu vin? Pufni el cuprins de vibraţia nerăbdării în faţa victoriei atât de apropiate. Pentru cei din jur, descărcările neaşteptate ale temperamentului său exploziv erau un adevărat pericol. Nimeni nu îndrăzni să intre în rezonanţa de comunicare cu generalul. Un răspuns nelalocul său te putea transforma într-o masă de deşeuri biologice greu de reconstituit. Şi când Tant aproba resuscitarea nefericitului, avea întotdeauna grijă ca acesta să se trezească simplu soldat în marea sa armată. Sau mai rău, operator auxiliar la terminalul instalaţiilor de forţă.
- Vezi de ce nu vin odată, ordonă Tant maiorului Frewes L Belma, aflat în dreapta sa. Acesta se ghemui reverenţios în incintă răspunzând cu un semnal umil şi discret, alternându-l cu un ordin răstit cătanelor bătrâne din Gardă, amplasate într-un perimetru de protecţie în jurul clădirii. Trimisese doi cercetaşi între dunele de nisip ale deşertului de afară. Aceştia se opriseră în faţa trupelor pământenilor, plasate în jurul întregii zone: unităţi de blindate, vehicule Fuchs de cercetare şi alertă chimică. Soldaţii purtau echipament integral de protecţie şi la apariţia patrulei jeleziene cei mai mulţi îi urmăriră pe invadatori prin lunetele fixate pe armele lor de asalt M-16 sau pe carabinele Barett, calibrul .50 Cătanele din Gardă aşteptau noi ordine şi se mulţumiră să scaneze dispozitivul pământean în căutarea unor ameninţări imediate.
- Belma, eşti idiot de-a binelea? făcu generalul pe un ton care nu prevestea nimic bun. Ia legătura cu şefii lor.
 

***    ***    ****
 

În adâncimea protectoare a unuia dintre bunkerele DEFCON 1 aflat într-o locaţie secretă în statul Maryland, preşedintele Statelor Unite, Robert D. Mallory privea displayul de plasmă din centrul de operaţiuni. Imaginile transmise în timp real de sateliţii militari şi camerele video de observaţie înfăţişau oraşul-fantomă creat în anii '60 în poligonul nuclear din Nevada. Pe străzile prăfuite, lipsite de orice fel de viaţă, în jurul clădirii pregătite pentru negocieri, numără 45 de invadatori. Senzorii termici nu înregistrau nimic şi nici alte mijloace de explorare nu oferiseră date revelatoare despre delegaţia venită de pe orbită cu o oră în urmă.
- Parcă-s nişte blestemate de maşini de spălat, mormăi preşedintele ridicând cana de cafea, neagră, cu inscripţia „Cyanide Corporation Whishes You A Nice Day“. Îi lăsăm să mai fiarbă puţin în suc propriu, decise brusc şeful administraţiei americane. Sau să termine ce naiba au de spălat pe acolo. Spre stupoarea celor din jur îşi aprinse un trabuc gros Cohiba. Fuiorul gros, de fum albăstrui, fu aspirat de instalaţia de purificare a aerului. Pentru cei care-l cunoşteau pe preşedinte, trabucul semnifica ori un moment de mare satisfacţie pe plan politic, ori tensiuni pe care simţea nevoia să le disemineze pufăind de zor. Secretarul de stat îi întinse o scrumieră cu inscripţia „Who is gonna light my fire?“ pe care o luase, prevăzător, din Biroul Oval.  Preşedintele se întoarse îndatoritor spre el. 
-  S-a recepţionat un nou mesaj de la ei, îl informă secretarul de stat. Vor să ştie când apare delegaţia noastră. Ce le spunem?
- Transmiteţi-le că oamenii noştri sunt pe drum. Să aibă naibii răbdare. Cinci elicoptere Blackhawk de transport îşi încălzeau motoarele la baza aeriană Nellis din Nevada, având misiunea de a transporta la negocieri un grup pestriţ de savanţi, militari şi pe secretarul general al ONU. Fusese luat pe sus de la sediul din New York şi aşezat pe locul din spate, al ofiţerului cu armamentul, de la bordul unui F-18 care zbura cu Mach 2 spre Ellis. Nu i se spusese nici un cuvânt despre scopul prezenţei sale la Nellis. Dar nu acesta era adevăratul motiv al întârzierii delegaţiei pământene. Preşedintele Robert D. Mallory avea, oricum, intenţia să joace la cacialma, însă trebuia să se asigure că descoperă la timp punctele vulnerabile ale extratereştrilor înainte de a lovi. Până acum, eforturile sale nu dăduseră rezultate prea promiţătoare. 
Cu ajutorul senzorilor de mişcare şi camerelor video instalate în pripă în clădirea „primăriei“ din Nuke City nu reuşiseră decât să numere 6  „maşini de spălat “ cu totul, care aveau intenţii foarte clare. La sediul NSA de la Fort Meade se încerca interceptarea comunicaţiilor vizitatorilor nepoftiţi însă ascultarea prin toate mediile posibile de emisie se soldaseră cu un eşec. Comunicaţiile invadatorilor nu se făceau prin radio, în afara celor destinate pământenilor. Toate mesajele primite de la ei nu vorbeau decât de predarea necondiţionată a Terrei, alternativa fiind distrugerea civilizaţiei umane. Li se oferea în schimb şansa de a fi sclavii invadatorilor.
- Ştii ce-a spus generalul Cambronne la Waterloo, când i-au cerut englezii să se predea? mormăi preşedintele strivind în scrumieră trabucul pe jumătate fumat.
- Merde. 
- Ah, Steve, făcu Mallory surprins, şi parcă puţin dezamăgit. Descendent al unei familii de negri haitieni, Marchand ştia mai multe despre istoria Franţei decât majoritatea americanilor şi când preşedintele îl trimitea la Paris să negocieze cu afurisiţii de la palatul Elysee, nu avea nevoie de traducători. „Cum naiba am putut uita chestia asta?“, se întrebă Mallory vag indispus. Parcă-l şi vedea pe Marchand discutând în biroul lui de la Departamentul de stat: „Ia ghiciţi ce m-a întrebat POTUS (Prezident Of the United States)?“ 
- Cam asta o să facem şi noi în final, promise Mallory ignorând ascendentul creat.
 

***   ***   ***
 

Generalul Tant O Kraves acceptase, în cursul schimbului de mesaje cu pământenii să se aşeze la masa negocierilor pentru a perfecta predarea planetei. Le trimisese somaţia imediat ce se instalase cu întreaga Armadă pe orbită. Nu se atinsese de sateliţii de comunicaţii tocmai pentru a permite un dialog înainte de pornirea ostilităţilor. Tant se mândrea cu faptul că purtase toate războaiele într-o manieră plină de eleganţă. Nu ataca decât atunci când inamicul refuza să se predea şi să accepte să devină sclav al Imperiului jelezian, întins pe mai bine de jumătate din Galaxie. 
Pământenii se învoiseră cu negocierile directe şi tot ei precizaseră şi coordonatele întâlnirii: undeva, în mijlocul unui deşert, departe de tensiunile perturbatoare ale lumii lor. Însă lipsa lor de respect începuse să-l facă pe Tant să regrete că se coborâse până într-acolo încât să vină la masa negocierilor. Absenţa partenerilor de tratative nu putea însemna altceva că-l desconsiderau. Pe el şi întregul său stat major. „Lasă că vă educ eu“, îşi promise Tant din ce în ce mai nervos. 
- Belma, ce se aude cu cercetaşii tăi? Se întoarse generalul spre maior. Era sub demnitatea lui să discute direct cu soldaţii. 
- Au ajuns la marginea deşertului. Nici o mişcare în dispozitivul inamic, vibră Frewes grăbit, catifelându-şi rezonanţa pentru a nu tulbura prea mult gândurile generalului. Au găsit în schimb un panou cu o inscripţie în limba în care s-au purtat primele tratative cu pământenii, adăugă maiorul îndatoritor. 
- Aruncă-mi-o încoace, replică – plictisit – Tant. Unul dintre hobby-urile sale era lingvistica. Tradusese în dulcea limbă a poeţilor jelezieni toate reziduurile culturale ale civilizaţiilor înfrânte, ridicând primitivismul acestora la rangul unei mângâieri filosofice pentru orele tihnite ale jocurilor intelectuale de la Palat.
Maiorul ordonă cercetaşilor scanarea panoului pământean şi proiectă imediat pe perete inscripţia: NEVADA NUCLEAR FIRING RANGE. KEEP OUT.
- Aveţi idee ce vrea să însemne? susură maiorul. Din datele culese discret de translatorul său ataşat incintei reieşi că se aflau într-un fel de staţiune de odihnă pentru personalul concediat, dar preferă să-şi păstreze concluzia pentru sine. Nu-i poţi strica lui Tant plăcerea descifrării micilor inscripţii întâlnite în peregrinările sale cuceritoare.
- „Keep Out“… Este un imperativ dar nu cred că ni se adresează nouă. Cred că este o chestiune de nuanţă… răspunse generalul Tant. În semn de dispreţ faţă de inamicii potenţiali ai imperiului, generalul ignora total semantica limbajului acestora. În cazul inscripţiilor pământenilor, Tant se decise să le traducă de la coadă la cap, recompunând înţelesul după cum binevoia el. Fireşte, sensul real al inscripţiilor rămânea un mic secret pe care, uneori, îl împărtăşea lingviştilor jelezieni atunci când avea poftă de savuroasele discuţii cu savanţii de la palatul imperial. „FIRING RANGE“, se gândi generalul protejându-se de orice interferenţe cu aparatura de comunicare. „Un blestemat de poligon“. De sus, în timp ce grupul de nave de recunoaştere survola zona, totul sugera că fuseseră invitaţi într-una din aşezările pământenilor. Tocmai descoperise că aceştia erau gata să-şi încerce armamentul pe replici ale propriilor lor aşezări ceea ce sugera că avea de-a face cu adversari care nu se dădeau înlături de la nimic, suficient de războinici pentru a accepta umbra unei provocări din partea lor.  „O capcană?“, se întrebă Tant O Kraves brusc înveselit. Era un motiv suficient pentru a deschide focul, ştergând această civilizaţie primitivă de pe faţa pământului, însă ştia că mai avea o îndatorire înainte de a face ce se pricepea el mai bine. Era secretul care însoţea fiecare dintre expediţiile lui, găsirea Expresiei Supreme, dezvăluită, pentru iniţiaţi, în cuvintele celei de-a III-a Profeţii de pe Lgnalla Saretis. Jurământul depus înaintea Primului Sacerdot îl obliga să caute Expresia chiar şi în această lume mizerabilă după care era liber s-o distrugă sau să accepte predarea ei. Din acest punct, îi era indiferent ce curs vor lua evenimentele. 
- Am să ies puţin afară, anunţă el, iar maiorul vibră îndatoritor, ordonând imediat formarea escortei generalului. Tant O Kraves îl pironi cu un flux de semnale de rezonanţă care începură să dezorganizeze structura moleculară a ofiţerului său. Bietul Frewes L Belma se lichefie în incinta lui de  explorare amestecându-se cu gelul verzui. 
- Mă pot apăra şi singur, prietene, susură generalul Tant O Kraves pulverizând în calea sa toate uşile până la ieşire. Cum nu adăugase nici un alt ordin referitor la Belma, compensatoarele de integritate biologică ale unităţii de protecţie începură să refacă structura acestuia. Din masa de gel se ridică proiecţia tridimensională a maiorului, iar ceilalţi găsiră că arăta mult mai înţelept. Nădăjduiau cu toţii că sistemul îi va corecta şi tendinţele de arivism şi aroganţa sa insuportabilă.
 

***     ***    ***

Fără să ştie, preşedintele îl avea sub priviri pe generalul Tant O Kraves, urmărit acum prin camerele de luat vederi instalate pe stâlpii de pe străzi de o echipă de tehnicieni ai CIA trimişi cu elicopterul înainte de sosirea extratereştrilor.  
- Parcă a scăpat din Cesar Palace, Las Vegas, comentă Mallory dezgustat. Poate că ar trebui să-i întrebăm care-i potul zilei, adăugă preşedintele. 
- Yes, sir, răspunse, regulamentar, căpitanul de marină, deşi se gândise imediat că potul zilei nu putea fi decât Pământul.
Ofiţerul cu valiza Apocalipsei, codurile de activare a arsenalului nuclear american, se afla în fotoliul de lângă preşedinte. Armamentul nuclear de pe orbită era pregătit de lansare asupra flotilei de invazie în caz că preşedintele considera că nu mai este nimic de făcut. Sigur, vor pierde instantaneu întreaga reţea de comunicaţii prin satelit iar Internetul se va duce naibii. 
Secretarul de stat, Steven Marchand, reveni lângă şeful executivului .
- Ştiţi, Londra vrea să-şi trimită proprii săi oameni aici, şopti el. Din păcate, s-ar putea să nu ajungă la Nellis AFB în timp util, se plânse el. 
- Steve, îţi dau şansa să-ţi reformulezi afirmaţia. Cum trebuia să spui?
- Din fericire s-ar putea să nu ajungă la timp la Nellis AFB, recită Marchand ca un şcolar pus să repete, la tablă, enunţul corect. De fapt, secretarul de stat se temea cel mai mult de umorul negru al preşedintelui decât de amestecul reprezentanţilor Europei. Un individ care bea cafea dintr-o cană cu emblema Cyanide Corporation i se părea predispus să apese mult mai degrabă pe butonul nuclear decât unul care acceptă o inscripţie paşnică, de genul „Have A Nice Day Boss!“. Credea că ar fi fost mult mai indicat în această criză să intervină în sistemul său decizionar şi alţi lideri. Premierul britanic, James Prescott, cerea insistent  să i se facă legătura cu preşedintele. Mallory dădu aprobator din cap. Nu-l putea ţine prea multă vreme în aşteptare.
- OK, Jim, glăsui preşedintele privindu-l pe locatarul reşedinţei din Downing Street 10 pe monitorul legăturii securizate, cum aţi aflat? Tipii ăştia n-au emis pe banda internaţională de urgenţe. Marchand  se îndepărtă imediat şi îşi spuse că Bossul intrase într-o încurcătură a naibii. Premierul era întotdeauna tranşant cu Mallory, îi spulbera în câteva clipe barajul de minciuni şi onctuozităţi diplomatice şi nu de puţine ori Marchand se întrebase dacă nu cumva Casa Albă era anexa de peste Ocean a complexului guvernamental  Whitehall. În fond, fuseseră cu toţii britanici până în 1776.
- Avem la Washington mai  mulţi prieteni decât crezi tu Bob, zâmbi Prescott.
- Mda… Băiatul ăla al vostru de la Fort Meade trebuie să fie extrem de capabil. Dacă-l descoperim noi înainte să-l retrageţi voi, face închisoare pe viaţă la Levenworth promise preşedintele.
- Bob, termină cu rahaturile, ripostă premierul. Ce ofertă le faci la negocieri? Ăştia cer predarea necondiţionată.
Londra îşi făcuse bine temele, aprecie Mallory.
- Le dăm întregul sistem solar, minus Pamântul şi Luna, glăsui el. Dacă nu le convine, le fac pedichiura cu un snop de arme nucleare. Era o expresie a politicii sale dintotdeauna. Mallory îţi dăruia numai ceea ce aveai deja.
Preşedintele închise ochii, lăsându-se pe speteaza fotoliului de parcă s-ar fi pregătit să tragă un pui de somn. Se întrebă dacă va fi ca în „Independence Day“. Habar n-avea să piloteze.
- Eu zic să le dăm Phenianul, Bob, îl auzi pe premier. Preşedintele clătină zâmbind din cap. Afurisitul de umor englezesc la lucru. De fapt, remarca rezuma în termeni foarte practici un adevăr: ei doi conduceau lumea şi nu aveau de gând s-o împartă cu nimeni. 
 

***   ***   ***

Tant O Kraves glisă cu incinta  de explorare pe strada mare din Nuke City orientându-se după harta afişată de unitatea sa. Kraves detectase şi câteva tunele subterane, însă avea de gând să le cerceteze după ce va fi terminat cu oraşul. Se opri la intersecţia dintre Main Street şi Edward Teller Street, examinând inscripţiile de pe tăbliţele scorojite şi firmele de pe clădirile pustii. Era de-a dreptul dezgustat de sărăcia lor ideatică. Citi în grabă, fără să se împiedice de subtilităţile care nu existau: RESTAURANT, BIBLIOTECĂ PUBLICĂ, HERTZ RENT A CAR, SPĂLĂTORIE CHIMICĂ, RESTAURANT, CINEMA, HOTEL MAJESTIC, MAGAZIN DE ARTICOLE SPORTIVE ŞI PLAJĂ, RESTAURANT, BAR, ŞCOALĂ, BIROUL DE AVOCATURĂ HARRY TRUMAN, RESTAURANT, REPARAŢII AUTO, POPICĂRIA NAGASAKI. 
Generalul avansă nesigur pe strada Edward Teller recompunând inscripţiile într-o formă primară a unui discurs poetic existenţial dar abandonă imediat. Nu-i ieşea nimic. Nu rima nimic şi puţinătatea noţiunilor cu care era obligat să jongleze cerea un adaos lingvistic propriu substanţial doar pentru asigurarea coerenţei ideilor. Nemulţumirea lui Kraves se dizolvă însă într-un val de satisfacţie personală. Chiar şi din această confruntare cu sărăcia lingvistică a primitivei civilizaţii pământene se alesese cu un indiciu valoros. Aşa cum arabescurile filosofiei jeleziene înghiţiseră fără opinteli nevolnicele cuvinte ale băştinaşilor, Armada sa va absorbi orice rezistenţă pământeană. Nu mai avea nici un fel de îndoieli că va fi o campanie atât de elementară încât putea să nici nu participe la desfăşurările operaţionale. Îşi putea dedica timpul şi energiile altor ocupaţii mult mai relaxante. Sigur, va schiţa planurile generale ale ofensivei şi va vizita ruinele oraşelor calcinate de flota sa. Se gândi că focul neiertător al armelor jeleziene va cauteriza această planetă şi atunci va accepta provocarea ridicării la nivelul unui limbaj filosofic al inscripţiilor rămase în oraşele distruse numai pentru că supravieţuiseră, precum soldaţii cei mai căliţi în luptă. Era un omagiu secret, o rezervă de sensibilitate ascunsă atent de întreaga ierarhie a imperiului. 
Trimise un semnal de apel spre Marele Preot, aflat la bordul navei-amiral, momentan cufundat într-una din secvenţele sale meditative, adăugând cu o umilinţă neobişnuită pentru el cererea de a se consulta cu prelatul. Onoratul T'aubn J Korw rămăsese inert de la sosirea delegaţiei pe Pământ, învăluit în tăcere ca într-o matrice defensivă integrală.
- Vei ataca numai după ce-ţi dau eu aprobarea pentru operaţiuni, îi spuse Marele Preot fără să se mai obosească cu examinarea firmelor şi tăbliţelor indicatoare din Nuke City. Văzuse din prima clipă că Expresia nu se putea ascunde între literele jalnicului limbaj pământean, însă era îndatorirea lor cea mai sfântă să caute neobosiţi în toate lumile întâlnite în cale. Aşa cum se spunea chiar în limba negocierilor cu pământenii, trebuiau să nu lase nici o piatră neîntoarsă.
Generalul încuviinţă cu o expresie plină de respect, folosindu-se de protocolul stabilit pentru abordarea Marelui Preot. Acest lucru însemna că nu vor coopera decât în cadrul descris în codicele imperiale, ceea ce, într-o primă instanţă era dezavantajos pentru Kraves. În calitatea sa de Iniţiat-soldat îi era supus necondiţionat Marelui Preot până ce acesta termina cercetările pentru găsirea Expresiei Finale, dar odată declanşate ostilităţile nimeni nu se mai putea interfera cu deciziile generalului.
- Iniţiez secvenţa de căutare automată, îl anunţă Marele Preot şi generalul se conectă la terminalele de pe nava-amiral, urmărind reperajul pe scara întregii planete. 
- Am găsit-o, enunţă, fără nici o umbră de emoţie, Marele Preot. Era un triumf personal, detectase Expresia Finală înainte ca generalul Tant O Kraves să înceapă măcar să-şi compună  starea de meditaţie necesară absorbirii Expresiei. Onorabilul T'aubn J Korw va intra în analele imperiale şi se va bucura de toate onorurile. Este peste tot în această lume, generale, sfârşi Marele Preot, de data asta pe un ton dispreţuitor. Nici tu, nici aceste creaturi ignobile nu aţi fost în stare să-i percepeţi vibraţia distinctă. Te afli la câţiva paşi de ea, Tant O Kraves, iar tu-ţi pierzi vremea cu nemernicele tale gânduri de mărire. Nu vei avea parte de nici un fel de onoruri şi întregul tău trecut se va spulbera în vânt, susură Marele Preot. 
Unitatea de urmărire de pe nava-amiral îl direcţionă la cinci kilometri distanţă, pe şoseaua care se desprindea de Nuke City. Era acolo. „Avem viziunea sfârşitului, când Steaua dătătoare de viaţă şi cerul pe care-l cunoaştem vor înceta să mai existe, când Marele Spaţiu nu va mai avea milă şi distrugerea va păşi necruţătoare prin preajmă“, citi înfiorat generalul. Trecuse ca fulgerul prin dispozitivul militar pământean, fără să poată fi oprit. De fapt, nimeni nu îndrăznise să ridice arma şi să tragă. Incinta de explorare extravehiculară se transformase într-un bolid gonind cu o viteză înfricoşătoare. În plus, se aflau încă înaintea tratativelor şi trupele nu puteau face nimic fără aprobarea Washingtonului. 
- Trebuie s-o iei cu tine, îi aminti, cu o îngrijorare perversă, Marele Preot. De celelalte ne ocupăm noi.
Pentru Tant O Kraves era ultimul gest care îi mai era permis înainte de degradarea şi dezonoarea acceptării celor Opt Penitenţe în faţa consiliului secret imperial. Ordonă ofiţerilor din clădirea „primăriei“ din Nuke City să părăsească imediat zona şi să intre pe culoarul de transbordare deschis de flotă. Se vor întoarce pe orbită abandonând imediat orice campanie. Această lume va rămâne în veci neatinsă. Odată ce Expresia Finală fusese descoperită, Imperiul îşi aflase limitele şi timpul rămas până la dispariţia lui între pulberile de stele. Marele Preot se apucase deja să calculeze datele implacabile ale finalului. 
 

***    ***    ***

De data asta, preşedintele Robert Mallory fu mai mult decât încântat să sune el la Londra.
- Au plecat, şi-au luat blestematele lor de maşini de spălat şi s-au cărat de aici, îl anunţă el pe premier imediat ce imaginea acestuia apăruse pe monitor. Mallory arborase aerul superior al celui căruia i se datorau toate cele întâmplate. Observă că Prescott apăruse fără cravată la gât, într-o cămaşă de mătase. Părea obosit şi plictisit. 
- Ştim, i-o întoarse premierul Marii Britanii. V-au spus că suspendă orice tratative şi că nu vor mai reveni niciodată aici. Au găsit ce-au căutat.
-  Ai idee ce căutau aici? îl încercă preşedintele. 
- Toate panourile de circulaţie cu „Sfârşitul drumului cu prioritate“. Bob, îţi poţi imagina ce s-a întâmplat? Poţi coborî, o clipă, din înaltele tale sfere politice ca să analizezi caraghioslâcul acestei situaţii?
Mallory dădu rânjind din cap.
- Da, au venit, ne-au cerut să ne predăm naibii, după care au cărat toate panourile cu ei. Huliganii dracului!
- Nu s-au sinchisit de platformele tale orbitale cu capete nucleare - apropo, nu ai nici un drept să le instalezi acolo, încalci toate tratatele în vigoare - în schimb au rămas impresionaţi de nişte semne de circulaţie pe care le-au teleportat pe navele lor. Ultima apărare a Pământului, nişte panouri de circulaţie, comentă premierul afişând un rictus amar. Preşedintele SUA găsi că era momentul să-şi aprindă încă un trabuc Cohiba. 
- Sper că nu te deranjează, făcu el. De data asta, va fuma trabucul până la capăt şi-şi va turna un pahar mare de Wild Turkey 101 imediat ce va ajunge la Casa Albă. I-am învins cu un semn de circulaţie, zise el.
- Nu vom afla niciodată ce înseamnă pentru ei „Sfârşitul drumului cu prioritate“, făcu premierul îngândurat. Ce ar putea să însemne chestia asta în limba lor, Bob? Mallory clătină din cap şi, pentru prima dată, pe figura sa se cuibări o expresie de regret. 
- Habar n-am, dar am senzaţia că am scăpat o afacere pe cinste, Jim. Dacă am fi ştiut ce vor ne-am fi putut tocmi la sânge. „Sfârşitul drumului“ contra tehnologiei lor de teleportare. Sau măcar rahatu' ăla de levitaţie antigravitaţională folosit de maşinile lor de spălat să ni-l fi dat.  Premierul îl privi ca pe un autist căruia trebuie să-i atragi atenţia asupra ta când îi vorbeai. 
- Ne-ar fi dat mărgele, Bob. Cum am făcut şi noi, când nu am aplicat politica sănătoasă a canonierei, le-am trimis băştinaşilor mărgele, oglinzi şi baloturi de stofă.