Sistemul funcţiona fără întrerupere de la declanşarea programului şi, tot de atunci, activitatea din perimetru era neobosită.
Imensul câmp creat menţinea, de bine, de rău, o dezvoltare liniară a microuniversului, împiedicând, cel puţin pentru moment, colapsul care urmează inevitabil expansiunii graduale.
Deşi reluată de un număr de ori pe care nimeni nu-l putea preciza, abia de ceva vreme devenise evident că în timpul procesului aveau loc modificări dramatice. Experimentul se apropia de sfârşit şi, presat de iminenţa întocmirii raportului de evaluare, risca să-i scape activitatea tot mai intensă acum de la nivelul acceleratorului.
De milioane de ani, universul aşa cum îl cunoaştem a reprezentat şi reprezintă o provocare continuă, atât pentru cei care privesc în intimitatea proceselor microscopice din lumea înconjurătoare, cât şi pentru temerarii ce cutează a scruta dincolo de graniţele pe care tehnologia ni le impune. Întrebările, de acum desuete, de genul „cine suntem, de unde venim, suntem stăpânii destinelor noastre, încotro ne îndreptăm” au chinuit generaţii de-a rândul, fiecare trâmbiţând la timpu-i adevăruri considerate cândva absolute.
Nu o dată convingerile îmbrăţişate cu atât entuziasm la vremea lor s-au dovedit aberante în lumina descoperirilor unor epoci ce aveau să vie.
Deşi obositor, procesul de urmărire a modificărilor materiei încătuşate în miezul formatorului devenea incitant mai ales atunci când, revigorat după o pauză bine meritată, insista asupra aspectelor microscopice. Comuta continuu multiplicatorul şi poate că, dacă ar fi avut timpul necesar sau dacă ar fi ştiut încotro să privească, descoperirea după care alergau de-atâta vreme va fi fost în cele din urmă fundamentată.
Ca de obicei, nu-i mai rămânea mult până ce materia în expansiune avea să colapseze şi, ca un făcut, trebuia să o ia de la capăt.
Trecuseră de mult de stadiul cercetării sistemelor proximale şi epoca explorărilor, deşi începută de o eternitate, părea că nu se va încheia niciodată. Indiferent de modalităţile de abordare considerate cândva limite absolute, graniţele erau de-a pururi intangibile. Deziluzia creştea mereu, hrănită în răstimpuri la întâlnirea cu alte civilizaţii, chinuite şi ele de aceleaşi angoase.
Eforturi comune derulate din vremuri imemoriale scoteau la lumină aceleaşi nemulţumiri. Şi pentru că nimic nu e de-ajuns, gurile rele spuneau mereu: scadenţa nu e departe.
Momentul era aproape. După atâta timp, ştia cu aproximaţie că ciclul se apropia de sfârşit, expansiunea materialului, deja evidentă, confirmând supoziţia. Oprirea sistemelor se derula monoton şi, oare de ce, aştepta apariţia anomaliei aleatoare pe care nu şi-o explicase încă. Uneori, după deconectare, mici scăpări energetice activau detectoarele, fapt inexplicabil pentru o instalaţie cu pretenţii.
Ca un făcut, înregistratorul se decuplă de astă dată cu o mică întârziere şi atunci hotărî să mai rămână un pic. Reluată până la obstinaţie, înregistrarea începea să capete sens. Modulaţia era cu totul deosebită şi, segmentată progresiv, revela un fapt terifiant.
Părăsi instrumentarul cu gândul la cei câţiva grăunţi care păreau a fi sursa emisiei.
Frustrant, cum altfel puteai defini faptul că, pe măsură ce te apropii de ceea ce păreau limitele universului cunoscut, acestea par a se îndepărta în continuă expansiune, înainte de prăbuşirea inevitabilă ce va să urmeze.
Din vremuri imemoriale au existat convingeri fără de care, dacă dictonul „după noi, potopul” devenea mod de viaţă, toată istoria s-ar fi scris în câteva rânduri. Aşa şi acum, vor spune unii, încercând să combată sumedenia datelor adunate de vremuri, considerând totul ca o altă găselniţă mobilizatoare, menită doar liniştirii spiritelor deja înfierbântate.
Era un moment măreţ. Reluase de nenumărate ori procesul şi putea spune cu convingere că înţelesese despre ce era vorba.
Afirmaţiile, de altfel uluitoare – pertinente după unii, susţinute de dovezi circumstanţiale, după alţii –, reuşiseră să capteze atenţia auditoriului. Puncta din când în când, cu date experimentale sau trimiteri la cercetările altor confraţi, avalanşa de probleme ridicate.
Îşi dorea să se termine cât mai curând şi, revenit în mijlocul instalaţiei, să urmărească din nou epopeea materiei continuu schimbătoare pe care, cândva, va ajunge poate să o stăpânească.
Încă o teorie ca oricare alta, pe care, oricum, nimeni nu o va putea verifica, acum fiind prea devreme, atunci fiind prea târziu.
Doar câţiva lideri spirituali o vor perpetua probabil, atunci ca şi acum, încuviinţaţi de unii sau combătuţi de alţii. Momentul e departe pentru noi.
Sau…cine ştie?
Text publicat în:
