Marea şi eterna dragoste

Când primi vestea că i s-a născut băiatul, Nicolae Kruzov intră în cooperativă, cumpără un sac de votcă şi se duse la cherhana, unde-i pofti pe toţi să-i cinstească feciorul.
- Ce-ai să-l faci, măi, Laie? îl întrebară prietenii.
Kolea, care de bucurie ajunsese să confunde pământul cu apa şi Dunărea cu marea, răspunse cu blândeţe, dar hotărât:
- Matroz, ca şi moşul meu.
- Atunci să ciocnim pentru micuţul Nicolae, marinarul de apă dulce! râseră pescarii.
- Matroz va fi ! se încăpăţână Kruzov, tare mândru de faptul că era nepotul unui om ce străbătuse toate apele mari, până în nouăsute cinci, când dezertase de pe Potemkin şi se ascunsese în Deltă ca să nu-l afle necazul.
     - Să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă, să-i ajungă nepoţii !
     - Să ciocnim peste asta, să nu rămână barza fără cioc ! se-mpăcă proaspătul tată şi strigă în josul uliţei să vină Beizade cu scripca, pentru că veselia fără muzică este ca o nuntă fără mireasă.
     Micuţul Kolea a crescut odată cu Delta. A fost un copil obişnuit: mai întâi a spus mama, apoi tata şi otca. A învăţat să înoate imediat după ce a reuşit să agaţe ceafa lui taică-său cu cârligul cel mare şi, deşi nu era prea inteligent din fire, a dovedit înţelegere şi o bună ţinere de minte, deoarece prefera să se ducă în mod regulat la şcoală decât să se întoarcă acasă după o zi de chiul la scaldă. Porecla avea să şi-o dobândească mai târziu, la liceul din Constanţa, când suplinitorul de matematică, văzându-l cum se chinuie cu o inecuaţie, a exclamat patetic:
     - Sărmane, sărmane Robinzoie Crusov.
     Din acea clipă toată lumea i-a zis Robinzoie şi numai că nu l-au trecut aşa şi în carnetul de marinar. Poate că acest lucru l-a determinat să-şi tatueze umărul drept cu o fătucă cu sâni proeminenţi, rezemată de un cocotier răsucit către omoplat. Modelul, pe care s-ar putea să-l cunoaşteţi, deoarece încă este foarte preţuit în lumea porturilor, sugerează cu mijloacele modeste aflate la îndemâna artistului popular esenţa tuturor lipsurilor îndurate pe mare: un picior al femeii este desenat pe pectoralul stâng, celălalt pe biceps, astfel încât smocul subaxilar capătă o expresivitate simbolică inedită.
     În ciuda asemănării de nume, Kolea Kruzov n-avea să naufragieze niciodată şi poate că nici n-ar fi avut o poveste a sa dacă n-ar fi făcut parte din echipajul trimis să aducă în ţară traulerul "Căliman", lansat la apă într-unul dintre docurile şantierelor navale din Yokohama.
     Odată ieşită în larg, nava luă capul compas către est-sud-est, ca să ocolească taifunul ce se pornise să bântuie acea parte a lumii şi pătrunse neştiutoare în Marea Japoniei, printre valuri de douăzeci de metri înălţime. Când se liniştiră stihiile, căpitanul mulţumi din suflet lui Dumnezeu şi zeităţilor mării, apoi întoarse vasul către sud-sud-vest, viitoarea escală la Singapore. Abia apucă să transmită comanda, că se trezi în mijlocul unei ceţi dense. Îşi scutură reflex pipa, deschise un hublou pentru a aerisi cabina de comandă, dar degeaba. Vizibilitatea rămase sub zece metri.
     O vreme nu se întâmplă nimic, doar sirena vasului boncăluia periodic, să atragă atenţia celor care, aidoma lor, străbăteau aceste ape ale diavolului. Apoi, dintr-odată, goarna vaporului amuţi, motoarele încetară să mai bată, luminile de pe panoul de comandă se stinseră şi nefireasca tăcere fu tulburată doar de straşnica înjurătură a căpitanului. Drept răspuns, straturile lăptoase ale ceţii fură străfulgerate de o lumină purpurie, se auzi un vâjâit prelung, acul busolei porni să se rotească precum un titirez, iar radioul prinse viaţă şi începu să relateze febril, în româneşte, ceva ce a fost recunoscut peste mulţi ani, de majoritatea echipajului, ca fiind transmisia în direct a revoluţiei din decembrie optzecişinouă.
     Aceasta a fost clipa când Robinzoie se simţi apucat de o mână nevăzută şi, până să apuce să reacţioneze în vreun fel, se trezi pe o plajă cu nisipul fin şi alb, de mărgean. În faţă se întindea liziera de cocotieri a unei păduri ecuatoriale, în spate vălurea apa de safir a unei lagune. Ca un făcut, din spuma mării ieşi o fată cu plete şi cu picioare lungi, în costum de baie sau în cel al Evei (se afla cam la două sute de metri depărtare şi din această cauză nu putu să aprecieze cu exactitate), în orice caz, superb bronzată. Până să-şi aducă aminte cum se zice hau-du-iu-du în franceză, tânăra trecu printre palmieri, legănându-şi şoldurile ca un manechin de la Chanel şi se pierdu în umbra lor.
     - Hei ! strigă omul. Hei ! Unde te duci ? Aşteaptă-mă !
     Robinzoie traversă plaja în fugă şi se opri în locul de unde, deja în parte ştearsă de valuri, pornea salba de paşi. Privi uimit urmele lăsate de nişte picioruşe atât de mici, încât ar fi încăput amândouă în condurul Cenuşăresei. Dârele de nisip răscolite de călcâie în tiparele unor forme atât de plăcute ochiului, înscriau pe imaculata întindere a plajei un şirag de minuscule semne de întrebare. Marinarul simţi cum sufletul îi este învăluit într-o lumină liniştitoare şi se lăsă toropit de căldura ei. Uită tot: nava prinsă în ceaţă, sticla de coniac pitită în tulumba din nişa P.C.I., şedinţa de partid dinaintea plecării din ţară, sânii mărunţi ai Adelei şi felul cum ştia ea (v. nota 1), tot, cu excepţia unui singur lucru: amprentele imprimate de acele incredibile tălpi în nisipul alb, orbitor de curat. Porni pe firul lor, în căutarea fetei ivite dintre valuri.
     Cercetă mai întâi pe margine, apoi pătrunse mai adânc în interiorul pădurii şi, hălăduind în dreapta şi în stânga, descoperi curând un fel de cărăruie. Robinzoie iuţi pasul şi nu peste mult timp ajunse într-o poiană plină de flori şi dihănii nemaivăzute. Oricât de grozave păreau, aşa, pe nepusă masă, omul nostru nu se temu, ci îşi puse nădejdea în ursita lui (v. nota 2) şi înaintă hotărât către căsuţa din mijlocul lor. Lighioanele se zburliră, se înfiorară, se încordară, scoaseră colţi, coarne, gheare, spini, tentacule, zbierete, vaiere, urlete, şuierături, răgete, mârâituri de tot felul şi se înălţară înfricoşătoare deasupra lui. Din căsuţă ieşi tânăra femeie zărită pe malul mării să vadă de ce se agită jivinele. Pe dată se făcu o linişte de puteai auzi cum creşte iarba. Când dete ochii cu ea, Robinzoie înmărmuri, căci neam de neamul lui nu văzuse o frumuseţe asemănătoare, deşi era destul de umblat prin lume. Apucă să bâiguie doar atât:
     - Sărut mâna, mătuşico ! apoi înjură în sine că nu-i venise altceva, mai potrivit, pe limbă, de exemplu: bună seara, iubito !
     Zâna, căci de bună seamă altceva nu putea fi, îi surâse şi-i răspunse cu o voce îngerească:
     - Bine-ai făcut că mi-ai spus mătuşă, altfel te azvârleam copilaşilor mei să te mănânce. Cine te-a învăţat, să fie cinstit, iar dacă ai ştiut, bine ţi-a prins.
     Omul nu se sperie:
     - Sunt Kolea Kruzov de pe nava "Căliman", dar lumea mă cheamă Robinzoie. Aşa mă ştiu cu toţii...
     - Ştiu cine eşti şi mă bucur că n-am greşit în alegerea făcută. Sunt Venus. Oamenii din părţile voastre mă numesc Sfânta Vineri. Văzând tulburarea omului adăugă:
     - Hai, intră şi te ospătează, iar apoi vom avea vreme să povestim.
     Marinarul oftă în sine: a dracului femeie sfânta asta ! Măcar de-ar fi pocită, aş înţelege ce-i cu sfinţenia ei. Intră în căsuţă clătinând din cap şi văzu că era lucrată numai şi numai din metal, cu hublouri de jur-împrejur, ca o cabină de vapor. Tânăra aşternu o măsuţă rabatabilă, fixată într-o latură de peretele plin cu butonaşe şi luminiţe pâlpâitoare, deschise un dulăpior şi scoase de acolo tot felul de bucate aburinde. Robinzoie gustă din vârful lingurii, ca omul amărât, dar când simţi mireasma şi savoarea îmbucăturii, nu mai stătu să se minuneze, ci începu să înfulece ca feciorii după o zi de coasă şi în final singura lui nemulţumire fu aceea că nu primise şi un pahar cu vin, să le ude cum se cuvine.
     Când îl văzu potolit, zâna îi surâse cum numai mamele ştiu s-o facă, strânse masa, apoi se aşeză de cealaltă parte a ei şi-i spuse:
     - Să ştii că eu te-am smuls din lumea ta şi te-am adus aici pe Insula Fericirii. Trebuie să mă duc să caut (v. nota 3), ca să-mi repar (v. nota 4) şi am avut nevoie de cineva care să-mi îngrijească protejaţii cât timp voi fi plecată. Slujeşte-mă vreme de trei zile şi-ţi voi îndeplini o dorinţă.
     Lui Kolea îi veni sufletul la loc:
     - Orice dorinţă ?
     - Orice stă în puterile mele să fac, promise Sfânta Vineri. Accepţi ?
     Kruzov clătină automat din cap, uimit de norocul care dăduse peste el. Se trezi abia când zâna îi puse un hamac în mână şi-i arătă copacii unde putea să-l întindă, ceva mai departe de gălăgioasele jivine, dar destul de aproape de colibă. Apoi îl înfăţişă fiecărei lighioane şi-i spuse ce obiceiuri are şi cum trebuie să fie îngrijită şi hrănită.
     - Ia aminte, peste trei zile mă voi întoarce şi răsplata va fi pe măsura muncii tale, îl atenţionă zâna, apoi corpul i se învălui într-o jerbă de lumină şi dispăru.
     Robinzoie clipi năuc, trecu absent printre dihănii, apoi îşi întinse hamacul şi se adânci în el şi în visare. Zâna apinsese un foc mistuitor în sufletul său, apoi i-l lăsase în păstrare, să se bucure de zborul scânteilor şi de pâlpâirea flăcărilor. Cum Dumnezeu poţi să cucereşti o zână? Încercă să-şi amintească modul în care rezolvau această problemă eroii din basme. Ei reuşiseră să se descurce. Dar cum să furi hainele unei femei gol-goluţe ?
     Se vânzoli până sosi vremea să se ocupe de lighioane. Le încălzi apa şi mâncarea, le îmbăie, le dete de mâncare şi le adăpă, râni balega şi gunoaiele dimprejur, apoi se întoarse neîmpăcat la visele sale.
     Astfel petrecu trei zile între iad şi rai, între disperare şi nădejde, în aşteptarea clipei când va putea să-şi exprime dorinţa. Veni şi seara sorocită încercării. Abia începuse să se îngrijească de animale, când auzi vocea zânei:
     - Îmi plac oamenii. Pun atâta suflet în ceea ce fac...

     Kolea se întoarse lent, o privi cu un fel de mirare încruntată, aprobă din cap şi se apucă să-şi termine treburile. Când le isprăvi, se spălă, îşi aranjă ţinuta şi se înfăţişă femeii.
     - Şi-acum, zise zâna, înainte de a te întoarce acasă, spune-mi ce-ţi doreşti cel mai mult şi-ţi voi împlini dorinţa.
     - Oricare ar fi ea ?
     - După cum ţi-am promis, orice stă în puterile mele să fac.
     Bărbatul porni bucuros s-o îmbrăţişeze:
     - Te iubesc şi-aş dori să-mi fi soţie. Pe tine te vreau. 
     Sfânta se feri graţios, un zâmbet îi trecu fugar pe faţă, însă se strădui şi reuşi să-şi compună o mină serioasă. 
     - Ştiam că asta vei voi, dar fii pe pace, asta nu se poate.
     Robinzoie simţi cum îl cuprinde o mânie fără margini:
     - Pacemu ?
     - Vezi, Robinzoie, noi nu ne potrivim la fire: tu eşti om, iar eu sunt nepământeană. Cere-mi altceva, nu mă mai chinui cu dragostea ta.
     Omul privi zâna şi-n ochii ei ghiduşi citi că n-are de ales. Tăcu, fără să simtă cum trece vremea, apoi întrebă resemnat:
     - Orice altceva ?
     Sfânta Vineri aprobă din cap.
     - Atunci fă să pot umbla pe apă ca pe pământ.
     - Fie, zise zâna. Şi-acum du-te.
     - ...în prăpastia mă-ti de ceaţă ! Robinzoie simţi cum cineva îl îmbrânceşte şi-l împinge în peretele culoarului.
     - Ne scufundăm ! Scapă cine poate ! urlă o voce chiar în urechile sale. Era Priam, bucătarul de pe "Căliman". Urmă pocnetul unei palme, un icnet şi-apoi mugetul sirenei.
     - Stai dracului între cratiţele tale sau îţi zbor măselele ! răcni şeful de echipaj. Toată lumea la posturi !
     Un scrâşnet cumplit străbătu toată nava, iar Kolea se grăbi dintr-odată să iasă pe punte, orice ar fi acolo. Nu încetini nici în clipa când simţi zumzetul familiar al motoarelor. Trânti uşa de perete şi se aruncă înspre parapet. Două braţe puternice îl prinseră pe după umeri şi fu împins cu capul în podea.
     - Ţineţi-l şi pe nebunul ăsta, să nu se arunce peste bord ! porunci Pasport, securistul.
     - Dar eu pot să umblu pe apă ! protestă Robinzoie. Lăsaţi-mă, nu voi păţi nimic!
     - Taci naibii, idiotule ! îl linişti un pumn zdravăn în ceafă.
     Se trezi pe priciul din cabină. Era bine legat, iar Mătreaţă, medicul navei, îl privea cu un anumit interes:
     - Cum te simţi ?
     Robinzoie smuci legăturile şi-l trimise undeva:
     - Daţi-mi drumul ! De ce m-aţi legat ! Daţi-mi drumul !
     Mătreaţă îşi clătină capul spân:
     - Mai întâi răspunde-mi la o întrebare: poţi să umbli pe apă ?
     Kolea îl înjură din nou, jignind încă odată sentimentele puternice de fiu orfan de tată ale doctorului:
     - Şi ce dacă pot ?
     - Felcer, fenobarbital, doză dublă ! Asta chiar e nebun !
     Robinzoie petrecu restul drumului către casă închis în cabină, hrănit cu linguriţa şi îndopat cu sedative. La un moment dat se hotăr' să încerce mai întâi şi apoi să afirme, dar renunţă când află că dacă-l scoteau dintre frânghii risca să fie acuzat de răzvrătire şi să dea ochii cu pumnii căpitanului şi al celorlalţi membri ai biroului organizaţiei de bază de partid. Susţinu acelaşi lucru şi în faţa comisiei de anchetă din ţară:
     - Dacă nu mă credeţi, lăsaţi-mă să vă arăt.
     Cum nici unul dintre membrii comisiei nu-şi manifestă expres curiozitatea, iar Kolea n-avea nici un motiv ca să afirme contrariul, îl trimiseră la balamuc şi consemnară în procesul-verbal final că, drept urmare a actului de sabotaj din Marea Japoniei, s-au înregistrat doi morţi, cinci răniţi şi un bolnav psihic. Cei desemnaţi vinovaţi au primit pedepse între şapte şi cincisprezece ani şi au fost trimişi la Poarta Albă să-şi aducă contribuţia la edificarea marilor obiective ale socialismului.
     Doctorii care l-au recuperat pe Kolea n-au înţeles niciodată de ce n-a încercat să se împotrivească tratamentului cu duşuri reci, ba chiar aştepta cu nerăbdare să fie dus în sala de baie. Abia după venirea toamnei şi a temperaturilor mici Robinzoie a încetat să chiuie şi să ţopăie de bucurie sub jetul de apă.
     În primăvară comisia medicală l-a declarat vindecat, dar nu i s-a înapoiat carnetul de marinar, astfel că Robinzoie a fost nevoit să încerce să trăiască un timp pe uscat. Cum Adela se consolase în lipsa lui, se măritase cu un macaragiu bulgar şi devenise mamă, Kolea hotărâ că nu mai are nici un motiv să rămână. Îşi cumpără un rucsac, îi dublă cusăturile, să ţină la drum lung, îl impermeabiliză şi-l umplu cu de-ale gurii, apoi porni într-o noapte fără Lună peste mare către est-sud-est în căutarea Insulei Fericirii.
 

Note în text:

(1) cenzurat de autor, citeşte: să-şi ia rămas bun de la el.
(2) cui îi este dat să moară spânzurat, acela nu se va îneca.
(3) cititorul poate să opteze liber pentru: manualul începătorului avansat, o planetară antitetanică, o sticlă de aurolac argintiu, un fir sub înaltă tensiune, 2 kg de cavorită, un plic cu seminţe decorticate de panda uriaş, o pânză în depărtare, câteva mustăţi de râmă, un pic de nimic, demonstraţia teoremei lui Fermat, o paranoie cu mâner, o spirală rectilinie, o splină de broască, o dare în petic, nişte ceva, un soare ca un ochi de sticlă, etc.
(4) vă propunem să alegeţi între: gardul paradisului pierdut, phoenixul de păr, scutul antiprotecţie, sistemul de suspensie coloidală, motorul multistaţionar, teleportativul distribuit, pendula cu apă, turboacceleratorul pas cu pas, amplificatorul silenţios, superconductorul rezistiv, tot ce nu merge bine - în general.

Apărută în LIMES nr. 2-3/1998, p. 82-87