(poveste participată la un concurs de literatură SF în care juriul n-a ţinut cu mine pentru că m-a discriminat în ultimul hal pe ultimul loc) (hărţuire emoţională)
Dragă juriu de concurs literar,
cu toată hărţuiala matale cu care mă hărţuieşti, vreau să spun că eu, odată, am fost răpit de doi marţieni de pe o planetă necunoscută, care am auzit că se spune întalnire de gradul trei. M-au dus într-o navă şi acolo mi-au dat să mănânc îngheţată cu nişte găluşte prin ea. Marţienii aştia erau de o culoare verzui, plăcută la vedere şi vorbeau o limbă necunoscută.
- Ce facem cu omul ăsta? a întrebat unul din ei.
- Eu spun să-i deschidem capul să vedem ce nivel superior de inteligenţă are.
- Mai bine deschideţi o sticlă de bere, m-am amestecat eu, că stau cam prost cu inteligenţa, am un IQ de toată ruşinea lumii.
Marţienii m-au privit cu ochii lor, care erau împrăştiaţi pe tot corpul plin de solzi de rechin şi pe urmă şi-au dat cap în cap.
- Eşti sigur, m-au întrebat ei?
- Sunt cam sigur.
Atunci ei mi-au dat o sticla de bere din care eu mi-am făcut ciomag şi cu care i-am şi ciomagit până şi-au cerut iertare în genunchii lor păroşi.
- Mai faceţi aşa ceva?
- Adică ceeee?
- Adică să rapiţi pământeni nevinovaţi ca mine!
- Nu mai facem niciodată, jurăm pe galaxia din care am evadat.
Eu i-am iertat atunci, după ce m-au adus înapoi cu naveta lor spaţioasă şi drept despăgubire, le-am propus să-l răpească pe tata care pute de inteligenţă, care ei m-au crezut şi l-au şi umflat în nava lor şi l-au dus pe o planetă de unde tata ne-a scris o scrisoare de durere pe care am să vi-o spun data viitoare că am plans cât şapte, din cauză de prea multă ţuică de ringlotă.Care are mai multe grade decat o întalnire de gradul III şi-ţi răpeşte minţile mai ceva ca marţienii.
Text publicat în:
