Puterea științei sau Cum a fost omorât Răsboiul European

Formula tradiționalizată de receptare a creației literare science fiction a fost - și în mare măsură a rămas – axată pe relația prezumat privilegiată cu acea componentă a științei aplicate pe care obișnuim s-o etichetăm (termenul nu este întru totul acoperitor, dar nu vom divaga pe această temă) drept tehnică. Din această perspectivă, SF-ul a stârnit dintotdeauna, la concurență cu interesul pentru împlinirea estetică, o preocupare de registru practopic: astăzi am defini-o drept funcția de ”studiu de impact”. Este, poate, util să atragem atenția că submarinul, avionul, racheta, robotul ș.a.m.d. n-au fost inventate nici în SF, nici prin autori SF – dar rolul jucat de aceștia (mulți dintre autorii vârstei, totuși, juvenile a science fiction-ului fiind în dialog nemijlocit cu adevărații oameni de știință) nu a fost, din perspectivă practopică, mai puțin important: romanele prin care inovațiile tehnice au fost popularizate au familiarizat societatea cu realități care altădată ar fi înspăimântat, iar elitele epocilor respective au fost mai ușor convinse să susțină răspândirea invențiilor, având totodată la îndemână și un instrument de evaluare a reacțiilor posibile ale publicului.

Dar SF-ul și-a exercitat funcția de ”studiu de impact”, încă de la începuturile sale, și pe coordonatele altor dimensiuni ale paradigmei științifice – una dintre cele privilegiate fiind registrul sociotehnologiilor, exprimat cu precădere prin contrautopii și ficțiuni de anticipație politică, situate în prelungirea unei tradiții culturale europene (și nu numai) a satirelor. În această cheie de lectură își valorifică cel mai bine primatul romanul wellsian ”Războiul lumilor” (și, ar fi nedrept s-o omitem, transpunerea radiofonică a lui Orson Welles, care a bulversat pentru o noapte America), nuvela verniană ”O fantezie a doctorului Ox” și multe, multe altele. În aceeași clasă de ficțiuni SF pentru care pretextul științific era prea neînsemnat în raport cu funcția de vehicul ”profetic” al unor schimbări din registrul social-politic imediat se înscrie și unul dintre primele romane de gen românești, de la a cărui apariție se împlinește, în această primăvară, un secol: ”Puterea științei sau Cum a fost omorât Răsboiul European”. Publicat la Câmpina și semnat de primul nostru autor SF, Victor Anestin (1875-1918), căruia îi datorăm și romanele ”În anul 4000 sau O călătorie la Venus” (1899), respectiv, ” O tragedie cerească” (1914), acest microroman poate fi tratat doar cu indulgență ca operă literară: ca și în cazul celorlalte scrieri ale lui Anestin, profund tributare jurnalismului necizelat, scriitura este lipsită de amplitudini stilistice, de preocupări pentru atmosferă, tensiune și personal literar ș.a.m.d., scăderi mascate nu foarte abil prin recursul la umor. Pentru autor conta – narațiunea lasă să se întrevadă cu claritate acest lucru – doar ideea povestită: or, această idee ținea de proiecția politică imediată, pretextul tehnico-științific (utilizarea dirijabilului în misiuni militare) fiind, la momentul apariției, deja desuet: în primii doi ani ai celei dintâi conflagrații mondiale, în vecinătatea geografică a locului în care Anestin își redacta nuvela, mai precis în Banatul timișean, lângă Sânandrei, fusese deja amenajată o linie de asamblare a ”protoaviației de război” a Puterilor Centrale, care avea să bombardeze Bucureștiul și Ploieștiul doar cu trei luni după ce autorul nostru și-a publicat istorioara. Dacă ideea flotei de dirijabile nu mai avea, la acea dată, nici o relevanță science fiction, ideea unei intervenții aeriene masive care să pună capăt conflagrației mondiale era, încă, o temă de studiu în principalele cancelarii ale lumii – atât ale statelor combatante, cât și în cele rămase încă, până în momentul editorii povestirii lui Anestin, în neutralitate. Acesta era și cazul României, angajate deja într-un amplu proces de preparative diplomatice, economice și tehnologice pentru o apropiată intervenție în război (aceasta avea să fie făcută câteva luni după apariția nuvelei, provocând intervenția dirijabilelor invocate de Anestin!), care-i implica direct – exact așa cum istorisea autorul de la Câmpina – pe transilvăneni. Două diferențe notabile existau între realitate și ficțiunea SF a lui Victor Anestin, care, iată, poate fi considerată și după un secol povestirea românească de anticipație cu cea mai rapidă validare: prima, că cei doi transilvăneni implicați nemijlocit în operațiune, Traian Vuia și Aurel Vlaicu, optaseră nu pentru dirijabile, ci pentru aviația propriu-zisă (dar ne putem gândi că, dacă era la curent cu aceste detalii, Anestin a trebuit să se autocenzureze), respectiv, a doua, că miliardarul american de origine română Arthur Shaw nu și-a făcut apariția. Este adevărat, intervenția unui american a fost cea care a pus capăt Răsboiului European și i-a adus pe transilvăneni alături de România: pe acesta îl chema însă Woodrow Wilson și era al 28-lea președinte al SUA.