Conceptoclasmul - motivaţie beligerantă

Anul 2080, şeptica decadei a noua, al doilea click după miezul nopţii. Doi bărbaţi urcă pe strada Piezişă din Cluj-Napoca, săltând fiecare al treilea pas şi, când ajung în dreptul Felinarului de Verde, încep să tropăiască pe loc. Din mijlocul străzii, din ceea ce părea a fi o gură de aerisire a liniei de metrou Subfeleac, se ridică o rampă, de pe care un copil ghemuit li se adresează, fără să se ridice: Romcon 1980, numai oraşul. Timişoara, îi răspunde repede unul dintre cei doi. Copilul se ridică şi întreabă din nou: Mircea Opriţă, Argonautica, numai editura. Al doilea bărbat ezită o secundă, apoi încercă: Abanos - nu, Albatros. Lumina Felinarului de Verde se stinse, iar cei doi urcară pe rampă, alături de copil, şi dispărură împreună în adânc.

Încă ameţiţi, din cauza permanentelor răsuciri ale modulului de transport, menite să-i împiedice să memoreze localizarea sălii de consiliu, cei doi se aşezară la prezidiu. Suntem două treimi, putem începe, li se adresă celor prezenţi o femeie aşezată în spatele sălii, la panoul de bruiaj. Aveţi rapoartele de front? Da, urmă răspunsul primului bărbat, care, după o scurtă aşteptare a încuviinţării, începu să citească.

Trupele evoluţioniste au declanşat ofensiva în treica decadei a patra, avansând pe toate magistralele de informaţii universitare din Europa şi pe patru din cele opt programe culturale online din Balcani. Vreme de 300 de ore, ofensiva nu a înregistrat nici o rezistenţă, cu excepţia celei declanşate de centrala creaţionistă din Irlanda, care, folosindu-se de accesul pe care l-au primit la serverele guvernamentale pentru anunţarea Sărbătorilor Sfântului Patrick, au reuşit să viruseze aproape o treime din mesajele transmise către utilizatorii din Franţa, Danemarca, Polonia şi - încă nu ne dăm seama de ce, pentru că în această ţară a rămas în funcţiune un singur calculator - Republica Vanuatu. Toate arestările care au urmat au fost decise de autorităţile civile, fără nici o sesizare a beligeranţilor, şi au respectat protocolul de la Guranda: pentru fiecare operator surprins în flagrant, au fost încarceraţi pentru 48 de ore şi deposedaţi de calculatoarele personale câte doi suspecţi din fiecare tabără.

Doua decade mai târziu, ofensiva evoluţioniştilor a fost stopată pe tot frontul universitar, singurele breşe în sistemul de ecranare conceput de informaticienii creationişti fiind cele prin mesajele care utilizează semnul moale din scrierea chirilică. Centralele evoluţioniste din Rotterdam şi Turku au înregistrat cele mai mari pierderi, 80 la sută din activiştii lor fiind internaţi cu diagnostic de supraexpunere cerebrală. Consiliul de Tutelă de la Bologna a încercat să folosească impasul pentru a impune un armistiţiu, dar înainte de începerea negocierilor, centrala creaţionistă de la Niş a intrat în posesia unor dovezi care atestau că patru membri ai Consiliului Bologna depuseseră jurământul de fidelitate faţă de ghildele evoluţioniste. Scandalul a fost pe punctul de a amana congresul nealiniatilor, convocat pentru luna viitoare la Babeş-Bolyai, la care universitatile din Napoli si Harkov au anuntat ca nu-si vor mai trimite delegatii. Doua sinucideri suspecte si demisiile celorlalti doi demascati, alaturi de ameninţarea cu greva generală a sindicatului depanatorilor hard (care, cunoaşteţi, este penetrat de agenţii Parlamentului European şi ai guvernelor nealiniate) au evitat in extremis chemarea la confruntări de stradă lansată de facţiunile extremiste din ambele tabere.

În prezent, intrăm în a treia decadă de relativă acalmie, în care singurele incidente mai serioase au fost paralizarea transportului public din Hamburg într-o tentativă neizbutită a animiştilor din Ispahan de a-şi stabili un cap de pod, şi suspendarea tranzacţionărilor pe bursa din Frankfurt, după descoperirea unui CD cu pachete de captură informatică mascate în ordine de tranzacţionare; poliţia internautică europeană nu a dezvăluit încă dacă tentativa aparţine creaţioniştilor sau evoluţioniştilor, dar putem certifica că CD-ul s-a aflat la un moment dat în posesia defensorului Ovidiu Petcu al III-lea. Avem însă semnale că evoluţioniştii se pregătesc să-şi reactiveze centralele din Salonic şi Odesa, graţie unui împrumut acordat de Academia Senegalului pentru reinformatizarea celor două universităţi, iar creaţioniştii s-au repoziţionat la Debreţin şi Ruse, aparent prin mijloace proprii, dar în care este mai prudent să observăm intervenţia nedeclarată a cibercălugărilor de la Athos. Oficial, aceştia şi-au reînnoit apelul la pace online, pe care l-au semnat anul trecut alături de Laboratorul CERN de la Geneva, dar au respins, ca şi atomiştii, cifrele avasate de Parlamentul European ca bilanţ al pierderilor în economie datorate conflictului dintre creaţionişti şi evoluţionişti: în termenii daţi publicităţii, este vorba de echivalentul bugetului unional pe următorii 11 ani, iar în cifrele avansate pentru congresul nealiniaţilor, sub angajamentul confidenţialităţii, de dublul acestei sume.

Cu speranţa că prezentarea de până acum nu v-a obosit, voi părăsi metafora SF şi voi încerca să explicitez ipoteza pe care v-o supun atenţiei: anume, că una din formele majore ale manifestării stării de conflictualitate din societatea umană o va reprezenta, chiar în viitorul apropiat, confruntarea dintre paradigmele culturale, cu mijloacele create de revoluţia din tehnologiile comunicării. Aşa cum am încercat să sugerez prin titlul acestei intervenţii, situaţia nu este nouă în istoria civilizaţiei umane, cel mai apropiat precedent (dar nu singurul!) fiind cel al aşa-numitelor războaie iconoclaste care au zguduit lumea bizantină a secolelor VII şi VIII. Premisele conflictului de atunci sunt întru totul comparabile cu cel prefigurat acum. Şi atunci, ca şi acum, regiunea cea mai avansată a civilizaţiei umane s-a izolat într-o organizare (împărăţie, uniune, etichetele sunt mai puţin importante) ferm individualizată de restul lumii. Şi atunci, ca şi acum, centrul de putere globală trebuia să gestioneze o societate universală reorganizată după un nou model socio-cultural - creştin atunci, democratic acum, termenii comuni sunt cei ai sistemului global de valori. Şi atunci, ca şi acum, aria privilegiată a omenirii se afla în faţa unor noi paradigme ştiinţifice, generatoare ale unor noi tehnologii de cunoaştere, care, la rândul lor, puneau la dispoziţia consumatorului de informaţie concepte care depăşesc înţelegerea omului simplu. Şi atunci, ca şi acum, elitele culturale s-au detaşat cu totul de publicul larg, cu care singura comunicare posibilă a ajuns să fie cea simbolică. Problema simbolurilor, atunci, acum şi oricând, este că ele pot fi traduse într-un milion de moduri, după priceperea sau nepriceperea celor care se aventurează să o facă fără să aibă calificarea necesară - iar acest lucru distruge de fapt comunicarea socială, distrugând, în ultimă instanţă, societatea însăşi. Şi atunci, ca şi acum, nu conceptul în sine reprezenta miza conflictului, ci interese mult mai telurice, care vor însoţi de-a pururi existenţa umanităţii. Şi atunci, ca şi acum, masele manipulate de taberele conflictului nu aveau, de fapt, nimic de împărţit, ba chiar împărtăşeau acelaşi sistem de valori.

Nu noi generaţii tehnologice de armament, nu strategii organizaţionale superioare şi nu confruntări între civilizaţii diferite au distrus Bizanţul istoric - ci atitudinea omului faţă de rezultatele propriei cunoaşteri, atitudine stimulată de societate, dar afirmată pe cont propriu. Ori de câte ori orizontul predictibil al cunoaşterii ajunge să depăşească orizontul predictibil al înţelegerii, conceptoclasmul macină fundamentele societăţii şi civilizaţiei. Ori de câte ori înţelegerea depăşeşte cunoaşterea, ea se transformă în dogmă, iar depăşirea impasului astfel creat poate fi la fel de devastatoare ca şi conflictul conceptoclasmic. În epoca modernă, de-a lungul a aproape două veacuri, între cunoaştere şi înţelegere s-a înterpus SF-ul - nu numai el, dar el ne interesează aici. În generaţia din urmă, însă, cunoaşterea a depăşit capacitatea de modelare şi anticipare a SF-ului, făcând ca omul simplu să rămână neajutorat în faţa schimbărilor de paradigmă. Ca atare, confruntarea dintre simboluri tinde să ia din nou locul confruntării dintre mizele reale şi un nou război de autodevorare culturală stă să înceapă. El poate avea, cum am sugerat în fabula de început, înfăţişarea luptei dintre creaţionism şi evoluţionism (care sunt, la urma urmei, faţetele aceleiaşi monede explicitariste) sau alte înfăţişări, astăzi imposibil de prezis. În acelaşi timp, însă, el poate fi evitat - fie şi numai prin izolarea temei în dezbateri nemilitante, aşa cum, cel puţin la noi, SF-ul a îngăduit întotdeauna. Aşa cum sperăm să îngăduie şi ca, în şeptica decadei a noua din 2080, să ne revedem cu bine şi să imaginăm alte provocări pe care să le depăşim pentru că le înţelegem.