Marea provocare (un cal troian cu nişte aripi uriaşe)

Luni, 23 Aprilie, 2012

Se zice că romancierul James Joyce l-ar fi rugat pe Brâncuşi să-i deseneze portretul. Artistul român s-a apucat de treabă, încet, migălit, atent la detalii. Văzându-i truda, autorul celebrului „A Portrait of the Artist as a Young Man" (Portret al artistului în tinereţe) s-a supărat, drept care Brâncuşi a pus desenul cu pricina deoparte şi l-a reprezentat pe nonconformistul irlandez sub forma unei spirale.

Mă tem că n-aş putea, aidoma lui, să-l prezint succint pe Ovidiu Bufnilă, adică să-l reduc la esenţial. Încerc doar. Am văzut de mai multe ori, în diferite publicaţii, o fotografie care-l individualizează: aşezat la o masă, în umbra unei terase, cu o ceaşcă de cafea în faţă şi o fântână arteziană în spate (căldură mare!), Ovidiu ne zâmbeşte candid, aşteptându-ne, invitându-ne la o şuetă. În proză, autorul se manifestă la fel de colocvial. Personajele sale, simpatic de impresionabile, dezorientate, gureşe, trăiesc într-o veselie plină de tragism la intersecţia unor universuri paralele, sub povara mizeriilor noastre cotidiene. Autorul, braţ la braţ cu ele, nu şarjează şi nu moralizează, ci îşi promovează, bonom şi boem, metafora dusă la extrem:

SF-ul trebuie să fie calul troian. Literatura toată trebuie să fie un cal troian!"

Poeţii eleni se lăsau transportaţi în Parnas comod, ecologic, de un bidiviu înaripat. Ovidiu Bufnilă, un domn (cu sau fără joben) în miezul unui ev aprins, plin de smog şi fără de ozon, urmuzian prin neastâmpăr, reduce totul la absurd, ca să ne oblige să acceptăm ceea ce rămâne: proxima realitate, adevărul ce ni se pare mai improbabil decât faptul că Teatrul Naţional a dispărut când a fost expusă piramida de ceaţă în foaierul său; că americanii l-au resuscitat şi l-au luat în custodie pe Nostradamus; că femeilor le-a dispărut buricul, în vreme ce bărbaţii s-au trezit cu un al treilea ochi în mijlocul frunţii...

(Ovidiu Bufnilă)
Sigma, nr.21 / nov. 2001