Stan Nicholls, tată de orci

Pentru cei îndrăgostiţi de teritorii imaginare şi eroi cum nu s-au mai văzut, editura Nemira publică şi trilogia Orcilor, un bestseller internaţional de scriitorul britanic Stan Nicholls. Deocamdată au apărut primele două volume, Paznicul fulgerului (2009) şi Legiunea Tunetului (2010). Acţiunea o constituie aventura unei cete de orci fugari, care, iniţial, fac parte din armata crudei Jennesta, regina Maras-Dantiei. Jderii, cum sunt porecliţi aceşti ostaşi, înfruntă numeroase primejdii ca să recupereze nişte artefacte magice risipite în tot ţinutul. Numai împreună vor reda aceste artefacte libertatea raselor străvechi (orci, nyadde, troli, centauri, gremlini, merzi, zâne, spiriduşi etc.) şi vor reface forţele pământului, distruse de oameni. Adică oamenii seacă forţa magică a naturii şi astfel ameninţă cu dispariţia rasele amintite, stăpânele de drept ale ţinutului.

Fără să-şi manifeste făţiş intenţia de cucerire şi reprimare a băştinaşilor, ei vin cu fapte civilizatoare, de exemplu ridică baraje, dar şi cu seria de cusururi aferente: violenţă, beţie, hoţie, ticăloşie. Ele nu fac decât să se adauge metehnelor raselor străvechi. Fiecare dintre acestea are virtuţi sau defecte caracteristice. Prin definiţie, piticii sunt trădători, orcii sunt războinici neîntrecuţi, spiriduşii – la ei nu ştii care e bărbat şi care femeie – alcătuiesc un neam de slugi. Lumea aceasta e frumos zugrăvită de Nicholls mai ales în al doilea volum. Mare parte din aventurile orcilor se desfăşoară acum în portul Hecklowe. Zău că ar fi interesant să avem şi noi un asemenea loc. Bine ni se spune în carte că n-a fost plănuit să existe, ci a apărut, pur şi simplu, sub forma unei aglomeraţii de clădiri în toate stilurile arhitectonice. În Hecklowe, toate rasele se tratează în mod egal şi sunt interzise conflictele. La porţile oraşului străjuiesc Supraveghetorii, nişte creaturi care nu au altceva în comun cu celelalte fiinţe din carne şi oase decât faptul că sunt bipede. Alcătuite din metale diferite, ai zice că sunt roboţi. Ai zice, doar, pentru că n-au ce căuta roboţi în romanele sword and sorcery. Să considerăm, forţat, că Supraveghetorii reprezintă elementul de hard science-fiction pe care autorul l-a introdus în naraţiune din motive ascunse. Ei nu ştiu decât două lucruri: să ia armele vizitatorilor Hecklowe-ului şi să pună capăt conflictelor, ucigându-i, pur şi simplu, pe cei care se iau la ceartă sau la bătaie. Aşa se menţin ordinea şi liniştea în oraşul care nu doarme niciodată.

Foarte bine realizaţi sunt cei trei vânători de recompense, puşi de regina Jennesta să-i găsească pe orcii fugari. Să se fi inspirat Nicholls din mentalitatea balcanică? Să fie Hecklowe-ul un fel de Istanbul? Cei trei nu urmăresc decât câştigul şi nu ştiu cum să înşele mai mult. Ai impresia că sunt luaţi din Ciocoii vechi şi noi. În loc să ducă prizoniera reginei, conform târgului făcut, se hotărăsc s-o vândă unui elf, şi el, perfect încadrabil în balcanism. Razzat-Kheage e un nume excelent ales pentru parşivul negustor de sclavi. La fel de inspirat e şi numele unui han din Hecklowe, Bestia şi Paloşul. Vă sugerează cumva un oraş paşnic?

Jderii, personajele pozitive, mari şi pricepuţi luptători, străbat ţinutul conduşi de căpitanul Stryke, căruia i se supun şi pe care îl respectă, deşi mai cârtesc câteodată. Jderul-şef e un model pentru subordonaţi. Aspru la nevoie, dar drept. Eroul ideal dintr-o poveste. Ca visurile lui, în care apare un ţinut numai al orcilor, buni la suflet, mărinimoşi, mereu zâmbitori, şi o domniţă-orc, izvor nesecat de taine şi vorbe înţelepte.

Regina Jennesta ucide şi iar ucide. Un general om e înlocuit de altul, pe care îl terorizează cu mare pricepere, cum procedează cu toţi supuşii. Chiar la începutul primului volum există o scenă care nu susţine încadrarea trilogiei la colecţia pentru juniori. Regina, zămislită de un om şi o nyaddă, întreţine cu forţa un act sexual cu un om legat; după ce îl batjocoreşte, îl omoară şi-i mănâncă inima. Scena, foarte sângeroasă, nu e de natură să liniştească somnul. Şi în volumul al doilea apar momente similare. Protagonista lor e Adpar, sora Jennestei, regina ţinuturilor subacvatice, cu aceleaşi porniri criminale. Veţi vedea singuri în ce fel alege să omoare un prizonier, şi ce soi de peşte inventează autorul...

Da, Nicholls e foarte inventiv. Apreciat şi premiat pentru întreaga operă. Un autor perfect pentru sword and sorcery. Nu depăşeşte limitele genului. Cel puţin, nu în trilogia Orcilor. Poate în cea la care am aflat că lucrează acum.

Mi s-a întâmplat să trec, aşa, pe la vremea amurgului, prin mai multe parcuri. Am fost şi la munte de câteva ori. Şi pe la mare, şi pe la Dunăre. Am încercat, asemenea piticului Jup, să simt magia pământului. Citiţi şi voi Orcii. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât o vom reînvia mai repede.

Între timp, a apărut, tot la Nemira, şi cartea care încheie trilogia, Războinicii furtunii.