Conferinţă: Ramez Naam despre biotehnologii

Enhancing Humans, Advancing Humanity
Miercuri, 27 Ianuarie, 2016
Ramez Naam despre biotehnologii

Din seria de seminarii lunare organizate de "The Long Now Foundation" şi găzduite de Steward Brand, remarcăm prezentarea informaticianului şi scriitorului science-fiction Ramez Naam despre biotehnologii. Conform acestuia, implanturile neuronale vor îndeplini, în viitor, funcţii pe care nici o interfață externă nu le-ar putea realiza: realitatea virtuală și augmentată cu toate cele 5 simţuri simultan, îmbunătăţirea memoriei umane, a atenției și vitezei de învățare, ba chiar şi telepatia (în sensul schimbului de informaţie vizuală, audio, tactilă sau chiar la nivel de gânduri cu alte persoane). Ramez Naam a lucrat în cadrul companiei Microsoft şi este autorul seriei de romane science-fiction Nexus - Crux - Apex. A primit în anul 2005 premiul HG Wells pentru contribuţiile în domeniul transumanismului.

Înregistrarea prezentării poate fi urmărită gratuit pe Internet. Click aici.